Mesajul neurologului Vlad Ciurea: Dragi români, oameni buni vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă! Doar așa supraviețuim ca nație
Într-un demers în favoarea campaniei de vaccinare, prof. dr. Vlad Ciurea vorbește despre necesitatea ca românii să înțeleagă faptul că vaccinul este singurul mod prin care putem trece peste pandemie.
”Suntem în scenariul negru. Nu știu ce poate fi peste scenariul negru. E cu adevărat o catastrofă națională, este o problemă de securitate a țării.
Dacă ne aflăm în război, atunci să luăm toate măsurile, să nu mai povestim atâta. Să facem ceea ce trebuie și să ascultăm specialiștii, dacă această nație, atât de frumoasă și deșteaptă vrea să supraviețuiască sănătoasă.
Restricțiile sunt o soluție. Este o boală infecto-contagioasă, deci se transmite. Distanțare, mască, spălat pe mâini. Eu m-am vaccinat, am facut doza a treia. M-a pișcat un țânțar, atât! Am călătorit apoi la Iași, la un congres. N-am nimic!
Recomand tuturor, copiilor, prietenilor: Vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă! Testați, testați, testați!
Certificatul verde s-a dat tocmai ca să apară restricții. Ca oamenii să fie puși în situația – dacă nu ai certificat verde nu te duci. De ce nu te duci? Ca să nu răspândești boala. Nu e ceva ca să-i împărțim în verzi, sau negri, sau altcumva.
Eu n-am făcut un pas în spitalul în care lucrez fără să întreb specialistul în boli infecțioase.
Și între doctori au apărut discuții – ”că nu e bine, că nu te vaccina, stai acasă”. Nu merge asta.
La război cu ce te duci? Cu arme. Arma noastră e vaccinul. Cu un secol în urmă – 1921, turbeculoza era groaznică. Eram după război. Mari artiști, scriitori, compozitori au decedat. Atunci apare pe piață și se vaccinează lumea cu vaccinul BCG. Și noi l-am făcut, și cei care ne ascultă. Astfel, suntem vaccinați împotriva tuberculozei. Nu o mai facem.
Nevaccinarea dovedește o lipsă de educație și o non-încredere în specialiști și în oamenii cu mintea întreagă, care ar trebui să promoveze. Sunt preoți, preoți care spun ”nu vă vaccinați”, doctori, care nu nu convinși – e foarte grav, parlamentari care au apărut la TV.
Ce au românii? Nu știu din ce cauză, de la Revoluție încoace este democrație, fiecare spune ce vrea. Ce aude în colț de stradă, sau în cârciumă, sau la televizor este foarte bun. Nu cumva să întrebi specialistul, nu cumva!
Când au început primele cazuri de COVID am vorbit de un cântăreț celebru – Marcel Pavel – toată lumea a zis ”aaa, a fost plătit”. Am primit și telefoane. ”Ați fost plătit și dumneavoastră”. Cum să fiu plătit?
Dacă ne uităm pe posturile de televiziune, vorbesc nespecialiști, nepregătiți în domeniu, și, păcat, doctori care nu sunt pregătiți să vorbească în acest ”război”.
Am un mesaj: Dragi români, oameni buni „vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă!”, a spus neurologul Vlad Ciurea, la Digi24.