
Mesajul trimis soției de tânărul chirurg Radu Mirică, înainte de a-și lua viața

Un medic și-a luat viața, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat, în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
La fața locului s-au deplasat echipaje de acordarea a primului-ajutor, precum și polițiști din cadrul Secției 9, dar în pofida eforturilor personalului medical, ceva mai târziu a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani.
Conform unor surse din poliție citate de gândul.ro, victima ar fi medicul chirurg Radu Mirică, 34 de ani, căsătorit, cu doi copii.
Radu Mirică era unul dintre cei mai apreciați chirurgi ai Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București.
Chirurgul avea experiență în tratamentul patologiei ginecologice oncologice, în special a cancerului mamar și competențe în chirurgie laparoscopică ginecologică. Radu Mirică era Vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie.
Conform sursei, Radu Mirică ar fi decis să-și pună capăt zilelor după ce ar fi avut unele certuri cu soția.
Cu numai câteva secunde înainte de a se arunca în gol, el i-ar fi trimis soției un mesaj, în care a încercat să-i explice de ce consideră că decizia pe carea a luat-o este cea mai bună soluție. Bărbatul ar fi avut remușcări după ce și-a înșelat soția, iar certurile nu mai conteneau.