Cât câştigă angajaţii Metrorex care au blocat transportul subteran și au oprit alimentarea cu energie electrică
Angajaţii Metrorex, cei care au blocat transportul subteran în ziua de vineri, 26 martie 2021, şi care au oprit alimentarea cu energie electrică, perturbând întregul sistem la nivelul Capitalei, au venituri demne de invidiat.
”Câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei. În propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câştig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei”, a scris ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă pe Facebook, la începutul lunii trecute.
Ministrul a făcut această declaraţie în contextul conflictului pe care îl are cu sindicatul de la metrou, condus de acelaşi lider, Ion Rădoi.
Drulă a acuzat că la negocierea contractului colectiv de muncă de anul trecut, când s-au majorat salariile cu 18%, 10 din cei 15 membri din comisia de negociere constituită la nivelul administraţiei Metrorex erau membri de sindicat.
Salariile și sporurile de la Metrorex
Directorii mari din Metrorex şi unii şefi de serviciu câştigă în fiecare lună între 10.000 şi 12.000 de lei net, iar cel mai mare salariu în mână din companie este de aproape 15.000 de lei, potrivit unui document cu toate cele aproape 6.000 de salarii din Metrorex obţinut de HotNews.ro.
Din 5.681 de persoane salariate de la Metrou, 4.533 (80%) au salariu net, în mână, de peste 5.000 de lei, iar aproape 1.145 (20%) de persoane iau în mână peste 7.260 de lei (circa 1.500 de euro), potrivit unui document cu toate salariile de la metrou consultat de HotNews.ro.
Directorii mari şi mai mulţi şefi de serviciu au salarii nete de peste 10-11.000 de lei, cel mai mare salariu fiind de 14.641 de lei pentru un post de şef serviciu.
Directorii au un salariu în mână de 12.945 de lei. Toţi primesc un „spor de tunel” de circa 20% agreat prin contractul colectiv de muncă, conform documentului obţinut de HotNews.ro.
Alte posturi de şef de serviciu au salarii nete de circa 10.000 de lei, iar mulţi şefi de birou primesc în mână peste 8.500 de lei.
Printre sporurile calculate pentru salariile angajaţilor de la metrou se numără „sporul de tunel” (20%-40%), spor de condiţii nocive (noxe) (10%), spor de zile festive (weekend & sărbători legale) (100%), spor de noapte (25%), spor de conducere formaţie, spor doctorat, precum şi sporul de vechime (până la 25%).
Posturile de consilieri ai Directorului general sunt remunerate NET cu 9.417 lei, cu tot cu ”sporul de tunel” de 20%.
De remarcat că din totalul de 5.681 de persoane salariate, 5.156 primesc spor de condiţii nocive (NOXE), acesta fiind cuprins de la câteva sute de lei până la 1.000 de lei.
Posturile de administratori baze de date primesc un salariu net de 9.196 de lei, inclusiv cu sporul de condiţii nocive. Contabilii şefi şi şefi secretari adjuncţi primesc în mână peste 9.100 de lei.
Un lăcătuş are peste 8.600 de lei, la fel aproape ca un şef de birou administrativ.
Posturile de psiholog sunt remunerate în mână cu până la 6.400 de lei, în timp ce zidarii, zugravi şi instalatorii primesc în jur de 5.600 de lei net, iar telefoniştii şi casierii iau câte 5.400 lei net.
La polul opus, cele mai mici salarii nete în Metrorex sunt circa 3.000 de lei, cu trei excepţii care scad spre 2.000 de lei, o poziţie de subinginer primind chiar şi 1.451 de lei.