Mihail Șora se plânge pe Facebook de factura uriașă la curent...

14 Sep 2022 | scris de Anita Raicu

Chiar și lângă coada girafei din fața muzeului Muzeul Antipa, energia începe să coste din ce în ce mai mult...

Mihail Șora se plânge pe Facebook de factura uriașă la curent...

O spune filozoful Mihail Șora, care se plânge pe Facebook că ultima factură pe care a primit-o de la Enel este una foarte mare, deloc justificată, spune el, de consumul de electricitate al aparatelor pe care le folosește.

În postarea publicată în această seară pe Facebook, Șora spune că are de plată peste 6.000 de lei până pe 28 septembrie și cere urmăritorlor paginii sale sfaturi despre cum să abordeze problema, dând de înțeles că nu ar fi putut consuma atât de mult curent.

”Un bec mititeluț, la masa de scris: „economic“ i se spune.

Un frigider A+++, Zanussi, și el mititel (cel mai scund din comerț).

Un laptop HP (care stă să-și dea obștescul sfârșit, dar care nu a fost vreodată, în lunga lui viață, energivor).

O tabletă cu măr.

Un telefon mobil.

O mașină de spălat rufe (de care nu abuzăm, fiind – de la natură – mai sobri și curăței).

Atât.

NU televizor.

NU aer condiționat.

NU mașină de cafea

NU alte electrocasnice (cum ar fi mașina de tocat firul de leuștean în patru).

Din când în când, recunosc, un pipi/kk scurt la baie, cu becul aprins.

6.096,99 lei (șase mii nouăzeci și șase și nouăzeci și nouă centime) de plată la ENEL – factura cu ID 42005859787.

Data scadentă: 28.09.2022.

Este pentru prima dată când mă izbesc de un asemenea elefant.

Cum să fac?”, întreabă Șora pe Facebook.

Cu siguranță, în situația domnului Șora sunt mulți alți pensionari, cu venituri chiar mult mai mici, greu încercați de creșterea prețurilor la energie și nu numai, care nu au admiratori pe Facebook, cărora să le ceară sfaturi.


CLICK - Follow us on Google News