3dots.ro

Miorița. Hoții i-au furat trei oi lui Gigi Becali

Miorița. Hoții i-au furat trei oi lui Gigi Becali
Din articol:

Într-un soi de Miorița contemporană, fără a avea însă și tragismul baladei, vinerea trecută, turma de oi mai mândre și mai cornute ale lui Gigi Becali a numărat cu trei capete mai puțin… 

Ciobanul care avea în grijă oile lui Gigi Becali, a sesizat că cele trei oi lipsesc și o zi mai târziu a făcut reclamație la poliție. 

Nu a trecut mult timp până ce polițiștii au reușit să îi prindă doi suspecți.

Cei doi își împărțeau în mod judicios sarcinile de lucru, unul conducea mașina, culmea, fără permis, iar celălalt fugărea oile, le prinde și le aducea de pe câmp.

”La data de 5 noiembrie, în jurul orei 13:16, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 4 noiembrie, în intervalul orar 15:00-15:30, i-au fost sustrase 3 ovine ce se aflau la pășunat, pe un teren extravilan, din apropierea Bd. Pipera- Voluntari, județul Ilfov.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari, care au efectuat activitățile de cercetare a locului faptei.

La data de 05 noiembrie,în jurul orei 20:30, polițiștii din Voluntari au identificat și depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau 2 tineri, în vârstă de 17 și respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, tânărul care se afla la volan nu poseda permis de conducere.

Prejudiciul reclamat este de 1500 de euro”, scrie în comunicatul oficial al Poliției.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs