3dots.ro

Economist: Vine o criză fără precedent. Vor muri oameni de frig şi foame. Avem un deficit uriaş. Inflaţia va depăşi 7%

Economist: Vine o criză fără precedent. Vor muri oameni de frig şi foame. Avem un deficit uriaş. Inflaţia va depăşi 7%
Din articol:

România se află în suferință nu numai din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus, ci mai ales din cauza scumpirilor care au loc pe absolut toate segmentele de piaţă, de la carburanţi şi energie, la asigurări şi alimente, atrage atenţia economistul Mircea Coşea.

”Noi trăim în lumea asta. Vezi ce se întâmplă cu preţurile din magazine, vezi ce se întâmplă cu asigurarea, cu benzina, cu toate lucrurile acestea şi cred mai mult decât mi-am închipuit că până la sfârşitul anului vom avea o inflaţie de şapte, şapte şi ceva la sută”, a declarat analistul Mircea Coşea, citat de Alephnews.

Economistul a amintit că însăşi Banca Naţională a României ne-a avertizat în legătură cu inflaţia.

”Lumea suferă în halul în care suferă, sunt atâţia morţi, vor muri oameni şi din cauza frigului şi a lipsei de alimente. Suntem într-o situaţie extrem de critică. Nu vreau să fiu pesimist, nu vreau să sperii pe nimeni.

Am o experienţă lungă, am o anumită vârstă care-mi permite să spun că această situaţie noi nu am trăit-o în ultimii 30 şi ceva de ani. Intrăm într-o criză care ne va afecta pe toţi.

Şi ne va afecta la supravieţuire, nu la economii sau la cine ştie investiţii imobiliare. Şi domnul prim ministru demis vorbeşte despre aşa ceva. (…)

Deficitele noastre sunt enorme. Se împrumută foarte mult, importăm foarte mult, nu prelucrăm materia primă, nu suntem în stare să menţinem binele în ţară”, a mai spus Coşea.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs