Dinescu: Pentru a face carieră, un absolvent de ziaristică avea nevoie de o linguriță cu care să mănânce căcat, unii s-au căznit cu polonicul

Un dialog cu Mircea Dinescu nu este unul obișnuit, conformist, purtat în limbaj de lemn, ancorat în expresii și formule stereotipe, e un spectacol al vorbelor și ideilor…

Mircea Dinescu vorbește despre momentul în care i-a fost sugerat să-l omagieze pe Nicolae Ceaușescu, la împlinirea a 70 de ani, despre episodul care l-a făcut cunoscut, la TVR și despre motivul pentru care nu și-a luat certificat de revoluționar, într-un interviu oferit cotidianului Adevărul.

… cine și cum era Mircea Dinescu înainte de 1989?

”În mod normal, un absolvent al facultăţii de ziaristică ar fi trebuit să facă o mare carieră. Îţi trebuia un singur accesoriu: o linguriţă cu care să mănânci căcat. Unii s-au căznit, săracii, cu polonicul.

Eu am refuzat însă linguriţa cu pricina când ministrul Tineretului de atunci, Ion Traian Ştefănescu, m-a chemat la CC al UTC să mă întrebe de ce nu figurez în omagiul care se pregătea cu ocazia împlinirii a 70 de ani ai tovarăşului.

”Nu vrei şi tu să urci pe scara ierarhică?! Eşti fiu de lăcătuş mecanic, ai absolvit o facultate serioasă, vrei să trăieşti cu o jumătate de normă în loc să te pun mâine redactor-şef peste netalentaţii care sunt şefii tăi?! Ia o foaie de hârtie şi scrie şi tu ceva de ziua tovarăşului“, mi-a zis el, zâmbind cu subînţeles şi uitându-se la mine nu ca la un pui de gostat, ci ca la un cocoşel de munte.

”Ştiţi, eu nici de ziua maică-mii, pe care o iubesc enorm, nu-i scriu poezii omagiale în presă, ci o sărut cu mult drag. Credeţi că tovarăşul s-ar lăsa sărutat?“, i-am zis.

Derutat de răspuns, m-a privit cu o nesfârşită milă, adăugând: ”Când or să te arunce ăştia în groapa cu lei, să ştii că n-o să pot să te ajut“.

La câteva luni, am primit un telefon de la secretara sa, care mi-a zis să mă prezint de urgenţă la cabinet. Ei bine, primul secretar al Comitetului Central al UTC m-a scos de braţ pe hol şi, în timp ce ne plimbam, mi-a grăit cu un semiton mai jos decât vorbea de obicei:

”Să ştii că mi-a plăcut atunci că n-ai făcut acel compromis. Cred că a fost mai bine pentru destinul tău. Te-am chemat să-ţi spun că m-am hotărât să renunţ la funcţia mea şi o să mă retrag la catedra Facultăţii de Drept. Să ştii că mi-e lehamite şi mie. Cred că suntem chit acum!“.

Trebuie să recunosc că destăinuirea sa m-a zguduit. N-a avut, din păcate, forţa de a se ţine de cuvânt, poate şi pentru că pe vremuri nu era chiar uşor să părăsească barca în care a vâslit până la capăt, sinucigându-se atunci când, ca prim-secretar al judeţului Dolj, a trimis un tren plin de tineri cu cozi de lopată la Timişoara, pe 20 decembrie 1989, să se lupte cu ”agenturili“. Sic transit gloria mundi”, își amintește Mircea Dinescu.

… despre momentul apariției la TVR

”Ion Caramitru, cu deformaţia sa profesională de regizor secund, voia, săracuʼ, o punere în scenă mai pompoasă. Eu nu aveam niciun chef să mă dau talentat în acea piesă, cu atât mai mult cu cât rolul meu era ceva mai vechi decât al lui Caramitru – cu aproape un an în urmă, îi fluturasem calfei de cizmar lucrarea de diplomă pe la nas, dându-i papucii cu care a fugit pe 22 decembrie în infern.

Am avut, totuşi, curajul de a anunţa fuga dictatorului ca să iasă lumea din case, chestie plagiată de Iohannis mai târziu, dar pe invers. Am zis ”curaj“ pentru că în ziua aceea toată servitorimea lui Ceauşescu stătea cu degetul pe trăgaci.

Sigur că astăzi unii au îndoieli, şi chiar domnul Gabriel Liiceanu se joacă cu ”ghemul încâlcit al acelor evenimente“, încercând să-mi croşeteze alt pulover decât cel pe care îl purtam atunci. I-aş face cadou acel pulover cu condiţia să-mi dea la schimb pijamaua cu dungi în care s-a auto-arestat la domiciliu chiar în acea zi”, spune Mircea Dinescu.

… despre certificatul de revoluţiona

”Certificatul cu pricina e o plastografie ordinară după certificatul de ilegalist. Din pricina căruia mulţi găinari, care au dormit pe ei în anii ʼ40, au avut apoi pensii babane, s-au mutat în cartierul Primăverii şi au călătorit gratis cu trenul. Cum a spus o dată poetul suprarealist Ştefan Roll, care chiar luptase în ilegalitate: ”Puţini am fost, mulţi am rămas!“”, a explicat Mircea Dinescu.