Mircea Dinescu, soluție pentru Înviere: «Plantați sparanghel la biserici! S-a dat liber la cules»

10 Apr 2020 | scris de Monica Pavelescu

Mircea Dinescu a făcut o paralelă între restricțiile la care sunt supuși românii în timpul acestei pandemii și cele în care și-a petrecut arestul la domiciliu în 1989, arătând că nu avea nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a ieși.

Mircea Dinescu, soluție pentru Înviere: «Plantați sparanghel la biserici! S-a dat liber la cules»

”Nu completam nicio declarație și puteam să ies de mai multe ori pe zi. Acum, când avem 30 de ani de capitalism, parodie de capitalism, zic eu, e mai rău”, a spus Dinescu la la Realitatea Plus.

Dinescu a comentat și faptul că autoritățile române au uitat de toate interdicțiile impuse, facilitând deplasarea prin țară a câtorva mii de de persoane care au plecat la muncă în Germania, în agricultură.

”Tot ce e mai frumos în țara asta a fost închis. Parcurile, bibliotecile, barurile etc. În schimb, ce sunt deschise? Spitalele și aeroporturile pentru cules sparanghel.

Eu vă dau o idee! Trebuie plantat repede în curțile tuturor bisericilor din România sparanghel, iar de Înviere putem veni să-l culegem. Că avem dreptul. Se poate culege spranghel. S-a dat dreptul de a culege sparanghel în Germania, putem să culegem și în România. Și așa, sparanghelul seamănă cu o lumânărică, așa”, a spus Mircea Dinescu.


CLICK - Follow us on Google News