Actorul Mitică Popescu, internat la Spitalul de Urgență Floreasca
Cunoscutul și îndrăgitul actor Mitică Popescu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în secția Cardiologie.
Medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, a confirmat informația.
"Este internat de duminică, dar și-a exprimat dorința de a nu se da informații suplimentare despre starea sa de sănătate. Cert este că este în stare stabilă, cooperant și conștient”, a declarat, pentru Gândul, medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Actorul a împlinit 86 de ani pe 2 decembrie. Recent a declarat într-un interviu că preferă să mai pună o haină pentru a face economie la facturi, mai ales că are sobă din teracotă pe gaze
"Deocamdată, nu știu cât o să plătesc, aștept factura. Ca să mă mai încălzesc, mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig”, declara Mitică Popescu pentru impact.ro.