Modul în care a fost furat combustibil de 2 milioane de euro din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu

05 Dec 2021 | scris de Cristina Romanescu

La finalul lunii noiembrie, cazul furtului de combustibil în valoare de două milioane de dolari de la baza militară americană din Mihail Kogălniceanu a intrigat destul de mult.

Modul în care a fost furat combustibil de 2 milioane de euro din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu

În România era cât se poate de clar pentru toată lumea că se fură, dar nimeni nu se aștepta ca acest lucru să fie posibil chiar și într-o bază militară americană. 

Pe 24 noiembrie a.c., procurori ai DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au făcut şase percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa.

Procurorii au descoperit că, începând cu 2017, pe teritoriul României, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii, timp de patru ani, a infracţiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparţinând guvernului S.U.A., în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum şi din zonele dedicate efectuării unor exerciţii tactice militare situate în judeţul Constanţa. În total, şapte persoane sunt cercetate pentru furt calificat.

Surse judiciare au dezvăluit cum hoții și-au văzut de treabă liniștiți, timp de patru ani de zile, într-una dintre cele mai securizate baze militare din România şi din Europa de Es. 

Cele şapte persoane lucrau la o societate comercială din Constanţa ce se ocupa cu administrarea generatoarelor din cadrul bazei militare Mihail Kogălniceanu.

Practic, cei şapte alimentau generatoarele cu motorină. La intervale bine stabilite de timp, angajaţii societăţii comerciale veneau la baza militară Mihail Kogălniceanu cu cisterne pline cu combustibil pentru a alimenta generatoarele.

La intrarea în bază, respectivii prezentau documentele justificative, după care îşi continuau drumul cu cisternele până le fiecare generator.

Numai că, după cum au confirmat surse judiciare pentru cotidianul Adevărul, cei şapte nu alimentau generatoarele cu cantitatea de combustibil înscrisă în contract, conform documentelor, ci îşi păstrau şi ei o cantitate cu care plecau în cisternă.

Evident, la ieşirea din baza militară nimeni nu avea cum să verifice dacă în cisternă mai este sau nu combustibil.

Numai că, la un moment dat, a ieşit la iveală alimentarea redusă cu carburant a generatoarelor din cadrul bazei militare, iar în luna aprilie a acestui an autorităţile americane au sesizat DIICOT.

Au urmat luni întregi de verificări, strângeri de documente, monitorizări şi interceptări, iar în final toată operaţiunea a fost devoalată.

Prejudiciul reclamat de către guvernul federal al S.U.A. se ridică la aproximativ două milioane de dolari.

”Departamentul Apărării nu are de făcut vreun comentariu privind investigaţia din România la care faceţi referire. Autorităţile locale din România sunt cele care au competenţă legat de acest caz”, au declarat reprezentanţi ai Biroului de Presă al Pentagonului de la Washington D.C.


CLICK - Follow us on Google News