
Declaraţii virulente ale norvegienilor: Sunete asurzitoare, tribale, din partea copiilor la Bucureşti! O glumă a UEFA!

Mai toți românii care au urmărit partida dintre România și Norvegia, din cadrul preliminariilor pentru CE 2020, au fost impresionați de dragostea inocentă a copiilor aflați în tribunele Național Arena. Din păcate, norvegienii se pare că n-au înțeles nimic…
Deși se așteptau ca meciul disputat la București să fie în fața unor tribune goale, norvegienii au fost surprinși să se trezească cu peste 30.000 de copii în tribune, deoarece UEFA le permite celor mici, de până la 14 ani, să vină la partidele în care echipa gazdă are terenul suspendat, cum era cazul României.
Potrivit Digi Sport, jurnaliștii de la cotidianul norvegian Dagsavisen, în loc să remarce entuziasmul tinerilor suporteri, au publicat un articol bizar despre comportamentul acestora.
Ce a scris presa norvegiană?
*Sunete asurzitoare, tribale, din partea copiilor la Bucureşti! Ar trebui să fie tribune goale şi linişte completă. În schimb, Norvegia a fost surprinsă de o atmosferă haotică deja din timpul încălzirii. Puştii şi fetele care au umplut stadionul au acaparat tot sunetul din scaunele lor. Chiar înainte ca echipele să se încălzească şi ca iarba să fie udată, nivelul de zgomot era la fel de mare ca în timpul unei faze dramatice dintr-un meci captivant.
*Lars Lagerback poate să uite de ideea unei comunicări uşoare cu jucătorii săi în meciul din calificări împotriva României. A spus şi el că e un avantaj pentru ei (România – N.R.), decât să joace cu tribunele goale.
Foarte deranjat de atmosfera de pe stadion s-a arătat şi Joar Hansen, secundul naţionalei Norvegiei. Într-un dialog cu ”Dagbladet“, acesta a atacat şi UEFA pentru ”parodia“ de la Bucureşti:
*E o glumă a UEFA! Nu înţeleg cum e posibil să laşi atât de mulţi spectatori, şi adulţi, şi copii, la un meci la care trebuia să dai o pedeapsă. Copiii au fost instruiţi să facă zgomot cât mai mult. Li se transmitea de la megafoane ce să scandeze. Totul a devenit o parodie.
*Au pus copii şi adulţi în tribune. E o sancţiune zero! E o mare glumă. E uimitor că au putut face aşa ceva, că li s-a permis. Asta nu e o pedeapsă. Nu ajută combaterii rasismului. E o bătaie de joc la adresa a ceea ce se întâmplă tot timpul în fotbal. Singurul lucru care ar ajuta, ar fi să suspenzi echipele ţărilor care fac aşa ceva. Să nu le laşi să joace meciuri câţiva ani.