3dots.ro

Numărul românilor milionari în dolari s-a mărit. Avem mai mulţi bogaţi decât Ungaria, la fel cât Columbia

Numărul românilor milionari în dolari s-a mărit. Avem mai mulţi bogaţi decât Ungaria, la fel cât Columbia

Numărul românilor milionari în dolari a urcat la 38.000 anul trecut, în creștere cu peste 1.000 de persoane față de anul precedent.

Numărul românilor cu o avere estimată la peste un milion de dolari a crescut de la 36.690 de persoane în 2021 la 38.000 de persoane la finele anului trecut, conform raportului Global Wealth 2023, realizat de Credit Suisse.

În funcție de numărul milionarilor în dolari, România depășește Ungaria (24.000 milionari) și se situează la egalitate cu Columbia, în rest fiind depășită de toate cele aproximativ 40 de economii evidențiate în raport.

Următoarele țări cu cei mai puțini milionari în dolari din listă sunt Turcia (61.000), Chile (62.000), Cehia (77.000) și Grecia (79.000).

Avuția netă a gospodăriilor din România s-a majorat cu 9,5% anul trecut, de la 609 miliarde de dolari în 2021, la 667 miliarde de dolari, se mai arată în raport, potrivit profit.ro.

În medie, averea netă per adult a crescut cu 10,1% anul trecut, până la 44.320 dolari, de la 40.262 dolari (date revizuite) în 2021. Cea mai mare parte a averii românilor (69,2%) este reprezentată de active non-financiare.

În ceea ce privește distribuția avuției private, aproximativ 5,1 milioane (33,7%) dintre dintre românii adulți au o avere mai mică de 10.000 de dolari, în scădere de la 5,3 milioane de persoane în 2021, potrivit datelor Credit Suisse.

Numărul persoanelor cu averi estimate între 10.000 și 100.000 de dolari a crescut de la 8,69 milioane în 2021 la 8,76 milioane, în timp ce numărul românilor cu averi cuprinse între 100.000 și 1 milion de dolari a urcat de la 1,1 milioane la peste 1,18 milioane.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs