3dots.ro

Poliţist anchetat după ce a ajutat-o pe Oana Lovin să ajungă la racla Sfintei Parascheva

Poliţist anchetat după ce a ajutat-o pe Oana Lovin să ajungă la racla Sfintei Parascheva
Din articol:

Agentul de poliţie Cătălin Nistor, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, îşi poate pierde locul de muncă după ce a ajutat-o pe Oana Lovin, tânără prezentă des la protestele din Bucureşti, fost model la videochat, să ajungă la racla Sf. Parascheva.

Cătălin Nistor a intrat în vizorul superiorilor de la Iaşi după ce fotografia în care apare alături de Oana Lovin, a fost publicată pe Facebook şi a devenit virală.

Potrivit primelor informaţii, agentul de poliţie ar fi ajutat-o pe Oana Lovin să ajungă la racla Sf. Parascheva, asta în condiţiile în care din moment ce nu are buletin de Iaşi, potrivit reglementărilor din acel moment, nu ar fi putut intra în curtea catedralei mitropolitane din Iaşi.

”Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, în care este prezentat un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, vă comunicăm următoarele:

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a dispus efectuarea de verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea situaţiei de fapt, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale în consecinţă”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi.

Cătălin Nistor ar fi părăsit postul stabilit, ar fi permis unei persoane care nu avea dreptul să ajungă la racla şi nu ar fi purtat mască de protecţie. Acestea sunt posibilele nereguli care ar putea să îi aducă o sancţiunea agentului din Iaşi.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs