Oana Pellea revoltată de bustul deplorabil al tatălui său, expus de Primăria Craiova printre blocuri

23 Feb 2020 | scris de Anita Raicu

Primăria Craiova a hotărât sa amplaseze mai multe busturi ale unor personalităţi lângă o parcare din oraş, printre care și pe cel al lui Amza Pellea. O inițiativă lăudabilă, dacă monumentele nu ar arăta deplorabil: ruginite, chituite şi prinse de soclu cu şuruburi grosolane.

Oana Pellea revoltată de bustul deplorabil al tatălui său, expus de Primăria Craiova printre blocuri

În urmă cu câţiva ani, pe vremea fostului primar Antonie Solomon, Primăria Craiova a plătit realizare mai multor busturi de bronz pentru a cinsti memoria unor personalităţi marcante ale Olteniei.

Inițial au fost așezate chiar pe o alee a personalităților, dar cu timpul au dispărut, pentru că începuseră să se deterioreze. Zilele trecute, însă, busturile au reapărut în oraș - ruginite, lovite şi lipite cu chit.

Oana Pellea a reacționat la ceea ce s-a întâmplat, printre busturile deteorirate fiind și cel al tatălui săum Amza Pellea.

"Cititi, vă rog!

Aşa cinsteşte Primăria Craiova personalităţile Olteniei. Printre aceste busturi ruginite se afla şi bustul AMZA PELLEA. Mai marii Craiovei nu au găsit alt fel de a cinsti memoria lui decât printr-un bust de “bronz” ruginit.

Am fost la inaugurare. Atunci am primit , in numele tatălui meu, diploma de FIU AL CRAIOVEI. Mi am dat acordul pentru acest bust. Mi s a spus ca este din bronz...

Oricum...diploma, bustul şi o plăcuţa memoriala este tot ce a făcut Craiova pentru memoria tatălui meu.
Bustul a fost in fata Teatrului Naţional Craiova. De acolo l au mutat...la “bronz vechi” aruncat( depozitat) undeva...acum a reapărut intr o stare jalnica.

N am intrat niciodată in Primăria Craiovei. Nu am cerut Primăriei Craiova niciodată nimic. Dar...acum, in calitate de unica moştenitoare, mă văd nevoită să apar imaginea şi memoria tatălui meu.

Deci: Din acest moment Primăria NU mai are aprobarea mea de a expune acest moment. Folosirea fără acordul meu constituie ilegalitate. “”Amza Pellea” este marca înregistrată OSIM

Deci:“Mulţumesc”....Primăriei Craiova pentru felul in care îşi arată recunoştinţa şi preţuirea fata de Amza Pellea şi cer politicos ca acest bust sa fie casat!

Decât aşa...mai bine...nimic. Oricum...AMZA Pellea este in inimile romanilor şi este iubit şi după 37 de ani de la plecarea de pe pâmant...doar asta contează cu adevărat! In plus, iubirea mai are un avantaj: Nu rugineşte niciodată.

Acestor oameni minunaţi chiar le MULTUMESC !

P.S. Sunt dispusa sa mi asum achitarea costului pentru turnarea in bronz a acestui bust... cu conditia ca Primaria Craiova sa mi puna la dispozitie o locatie onoranta. Multumesc", a scris Oana Pellea.


Follow us on Google News