Spre surprinderea tuturor, un pacient scrie despre experiența încântătoare avută într-un spital din România, fără să fi dat șpagă

Un pacient operat scrie despre experiența încântătoare într-un spital din România, fără să fi dat șpagă

Pentru că părerea sa despre sistemul de sănătate de stat din România era una execrabilă, un pacient din București povestește cum spre propria surprindere a descoperit să se poate și altfel într-un spital de stat, fără să dea șpagă…

Ionuț Vlad a povestit, într-o postare pe Facebook, experiența prin care a trecut ca pacient în Spitalul ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din Capitală, unde s-a internat pentru o intervenție chirurgicală minoră.

”A venit să mă preia o infirmieră tare caldă care s-a purtat cu mine ca o bunică, și-a dat seama că nu prea sunt plimbat prin spitale. Salonul, absolut decent, 3 paturi, baie împărțită cu încă un salon, dar totul curat.

Au venit pe capul meu 3 asistente tinere, foarte binevoitoare și profi, una completa chestionar, alta punea branulă, alta EKG. Nu știu în restul spitalului, dar la mine pe secție este o atmosferă pozitivă de azi dimineață. Totuși, toată lumea știe ce are de făcut și își dă silința”, scrie Ionuț Vlad pe Facebook.

”În blocul operator, la fel, toată lumea spirt dar cu glumele la purtător. Stăteam în camera preoperatorie cu un tip prăpăstios, vine medicul „aoleu, sunteți doi? Întrați amândoi odată? Sper să fiu atent să tai ce trebuie la fiecare, să nu vă încurc”.

Vine o asistentă, mă întreabă cum sunt, îi spun că îmi e foame, vreau o pizza, zice că și ea vrea, merg în toga de pe mine sau îmi da o pelerină până la restaurant?”. În sala de operații, fiecare era în filmul lui, fără glume inițial”, a mai povestit bucureșteanul.

Ionuț Vlad spune că a fost realmente impresionat de atmosfera destinsă și felul uman în care s-a comportat personalul medical în timpul operației.

”Anestezista vine și se uită la mine cu ochi calzi și îmi pune mâna pe umăr, vede că sunt amuzat (…) Îmi explica cu lux de amănunte ce are ea de făcut și cum o să fie pt mine. La finalul intervenției, medicul îmi spune că a terminat, îmi zâmbește, spune că ne vedem mâine și îmi urează o zi ușoară.

La ATI, am stat câteva ore, inițial mi s a făcut rău de la anestezie, au apărut instant medicul și 3 asistente care s-au purtat exemplar până mi-am revenit (…)

Veneau să mă întrebe cum mă simt, chiar dacă era totul afișat pe monitor. Le-am rugat să îmi facă o glucoză pentru că îmi e foame, s-au ocupat rapid. Până în salon m-a dus un tânăr foarte amuzant și binedispus”.

Pacientul a ținut să sublinieze că nimeni din personalul medical nu i-a cerut sau sugerat că ar trebui să dea mită pentru vreuna dintre proceduri.

”Întors în salon, am încercat să negociez o banană cu medicul de gardă, mi-a explicat frumos de ce nu e indicată mâncare solida până mâine. M-am ales cu un iaurt.

Eu, inocent, spun că nu mi au adus și lingura, asistenta se uita zâmbind la mine și spune că trebuia să vin de acasă cu ea, aici nu se dau. Dar că se duce să caute una pe la chirurgie. Vine după 15 minute cu o lingura.

Ceva mai devreme a venit o alta asistenta care mi a spus că dacă am nevoie de orice, să apaș pe butonul de la pat. Cel mai important, de azi dimineață, absolut nimeni nu mi a lăsat senzația că așteaptă ceva, fie bani sau o atenție”, a mai povestit Ionuț Vlad pe Facebook.

”Mi se pare important sa semnalăm și când întâlnim situații cand lucrurile stau altfel, când sunt… firești pentru anul în care suntem.  Să arătăm că nu e imposibil. Cu excepția anumitor finisaje și poate dotări ceva mai vechi, azi nu am simțit nicio diferența fata de un spital privat.

Și nu, nu sunt privilegiat, am 2 oameni simpli în salon, din provincie, cu care se poarta la fel. Aceeași situație și la ATI.

Unul dintre colegii de celula a mai fost, l-am întrebat dacă și cui a dat până acum, mi a zis că niciodată nici măcar un leu. Oameni implicați și dedicați. O picătură într un ocean. Dar este”, a mai scris bărbatul.

Postarea sa despre experiența foarte bună în spitalul de stat a adunat valuri de reacții pozitive, iar Ionuț Vlad a revenit cu o completare, tot pe Facebook.

”Personalul din spital, de la medici la infirmieri, este angajat pe salarii bune și ar trebui să își facă treaba, indiferent. Totuși, recunoștință are un impact uriaș asupra oricui, mai ales asupra celor dintr un sistem sanitar în general la pământ”, a adăugat Ionuț.

La scurt timp după postarea pacientului pe pagina de Facebook a Spitalul de Urgență al MAI ”Prof Dr Dimitrie Gerota” din Bucureşti a apărut următorul mesaj:

”Ne bucurăm când pacienții ne arată apreciere!”.

Cristina Neagu, în doliu! Tatăl handbalistei a încetat din viață la 68 de ani

Constantin Neagu, tatăl handbalistei Cristina Neagu, a încetat din viață la 68 de ani și a fost înmormântat la Domnești,  cimitirul Ghencea II, în cadrul

”Lupta mea cu Tesla”:  românca al cărei nume este gravat pe mașinile companiei lui Musk, bolnavă de cancer, își mai dorește doar să primească scuze

Contribuția româncei Cristina Bălan la crearea Tesla Model S a fost atât de apreciată de producătorul american încât inițialele numelui său au fost gravate pe

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc la PRO TV

După ce-au dat uitării oboseala acumulată la ”Chefi la cuțite”, la Antena 1, cei trei bucătari revin în televiziune, dar în cea din Pache Protopopescu!

Locul de vacanță cu prețuri neschimbate de 10 ani. ”Numai la noi se practică japca!”

Spre disperarea multora dintre hotelierii din țară, mulți români aleg să petreacă vacanțele în străinătate. Această opțiune este motivată de faptul că, așa cum certifică

Mărturisirea unui supraviețuitor de pe Titanic, salvat de la îngheț chiar de femeia pe care o ajutase să urce în barca de salvare

Peste 1.500 de persoane au murit după ce Titanicul s-a izbit de un iceberg în Oceanul Atlantic pe 14 aprilie 1912, ceea ce a dus

Un restaurant italian le oferă o sticlă de vin gratis clienților care lasă telefoanele la intrare

Un restaurant italian a luat decizia de a-și ajuta clienții să se rupă de tehnologie măcar pentru momentele în care le trec pragul localului, oferindu-le

Autoritățile ucrainene, acuzate că mobilizează forțat români din Cernăuți: „Bărbații noștri sunt luați și trimiși la război, în timp ce aceia care au bani stau liniștiți” – video

Situația din Cernăuți, unde trăiește o comunitate semnificativă de români, devine tot mai tensionată pe măsură ce autoritățile ucrainene intensifică eforturile de mobilizare a populației

Doi soți din Marea Britanie s-au trezit divorțați din greșeală, după ce un avocat le-a încurcat dosarul

Doi britanici au aflat că nu mai formează o familie și că sunt divorțați, după ce angajații unei companii de avocatură a comis o eroare,

Sfatul primit de Micahel Caine de la John Wayne: ”Va urina pe pantofii tăi!” – video

Chiar și Michael Caine a trecut prin perioada în care era doar un tânăr actor care bătea la porțile afirmării și în care prezența sa

A murit Costel Corduneanu. Interlopul a încetat din viață pe masa de operație

A murit Costel Corduneanu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii interlope din Iași și liderul clanului Corduneanu. Cunoscut în lumea interlopă, dar și