Poliția din Leipzig a cerut hotelierilor să anunțe când cazează români: Sunt bande de hoți!
Festivalul Highfield este un eveniment muzical de amploare, care se desfășoară anual lângă Leipzig și care în 2019 a avut loc weekend-ul trecut.
În timpul pregătirilor pentru festival, Poliția a transmis adrese hotelierilor din zonă solicitându-le ajutorul în identificarea românilor pe care îi cazează.
În adresa respectivă, polițiștii și-au motivat solicitarea prin faptul că, în anii anteriori, cu ocazia evenimentului, în zonă au acționat bande de hoți de buzunare din România.
Demersul polițiștilor a generat reacția mai multor ONG-uri, care i-au i-au acuzat pe oamenii legii de discriminare.
Printr-un mesaj postat pe Twitter, poliția a explicat solicitările făcute hotelierilor declarând că acțiunea lor este acoperită din punct de vedere legal de un articol din Legea Poliției Saxone: ”În termenii stabiliți de lege, poliția poate adopta măsurile necesare pentru a evita problemele de siguranță și ordine publică”.
Andreas Loepki, purtătorul de cuvânt al Poliției Leipzig, a spus că în baza schimburilor de date făcute la nivel național, s-a identificat un grup de infractori care urma să acționeze la festival.
Der Sächsische Datenschutzbeauftragte, garantul pentru protecția datelor personale din landul Saxonia, apreciază că Poliția a acționat legal și cu scopul de prevenire a pericolelor, iar furnizarea datelor se face voluntar, nu obligatoriu și nu ar conține date personale.
Deputata Juliane Nagel, din parlamentul landului, a publicat pe Twitter adresa Poliției, comentând-o: ”Încă o dată, metode dubioase ale poliției… Fascismul cotidian sosește sub forma unei scrisori oficiale formulată educat”.
Cop Watch Leipzig, o organizație non-guvernamentală care monitorizează abuzurile Poliției, apreciază că în acest caz au fost depășite limitele legale și că prin acest demers, ofițerii i-au pus pe toți românii într-o lumină foarte proastă și au creat o suspiciune generală. ”Încalcă principiile de nediscriminare și nu constituie o metodă acceptabilă de anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Cop Watch pentru MDR.de.