Polițistul care a accidentat mortal o fetiţă, pozat în timp ce verifică cu bocancul dacă victima e vie
Şoferul autospecialei de poliţie care a lovit, pe trecerea de pietoni, două fetiţe de 13 ani a fost pozat de către martori, imediat după producerea accidentului, în timp ce verifică cu bocancul dacă victima sa este vie.
În imaginea obţinută de reporterii Observator se poate observa cum poliţistul, care discută la telefon, cel mai probabil cu operatori de la Serviciul 112, verifică starea fetiţei cu piciorul stâng.
În apropiere pot fi observaţi şi câţiva martori ce privesc neputincioşi cum copila se stinge din viaţă. Este grav rănită şi sângerează puternic din zona capului, după ce a fost lovită cu putere, scrie Observator News.
"Deci a coborât din maşină şi cu piciorul, cu bocancul, îi dădea peste piciorul fetiţei ca să vadă dacă mai respiră. Iar băiatul care era martor lângă el, la acel moment, i-a spus: de ce dai cu piciorul în ea. Atunci a întors-o într-o parte, cu mâna", relatează o martoră.
Persoanele care s-au strâns imediat la locul accidentului acuză poliţia că vrea să muşamalizeze cazul.
"Eram aici când l-au luat pe şoferul din maşină şi l-au ascuns după un cazan din staţia de RATB, au aşteptat să vină maşina şi l-au schimbat de haine. Ceea ce nu mi se pare normal. Până la urmă trebuia testat, ca orice cetăţean care face un accident", spune altă femeie.
”După producerea evenimentului rutier, poliţistul s-a aplecat asupra uneia dintre victime pentru a vedea în ce stare se află. Imediat a accesat telefonul mobil, pentru a formula apelul”, spun anchetatorii.