Gafă incredibilă făcută de o polițistă la Piața Universității: «Tot eu eram vinovat!»

08 Ian 2021 | scris de Anita Raicu

Cel mai probabil, scena săptămânii în traficul din București s-a petrecut miercuri dimineață, în intersecția de la kilometrul 0 al Capitalei, în Piața Universității. 

Gafă incredibilă făcută de o polițistă la Piața Universității: «Tot eu eram vinovat!»

Un șofer care circula regulamentar a fost la un pas să fie lovit din lateral stânga de un autoturism BMW, care i-a tăiat fața și s-a ”strecurat” în fața acestuia, într-o mișcare total neregulamentară. 

Momentele care au urmat acestei scene au fost însă și mai ”interesante”...

O polițistă aflată în apropiere l-a oprit pe șoferul care circula regulamentar, lăsându-l să treacă pe cel care săvârșise ilegalitatea.

Polițista l-a tras la răspundere pe șoferul oprit, lăsând impresia că ori nu a văzut bine, ori nu cunoaște legislația rutieră în vigoare, ori a fost trezită din visare de claxon... 

”Vă urcați peste ceilalți, ce faceți?”, i-a transmis polițista șoferului oprit, care a început ulterior să-i explice acesteia circumstanțele în care s-a produs întâmplarea.

În cele din urmă, șoferul tras pe dreapta a fost lăsat să plece, fiind ”iertat” de o amendă pe care ar fi încasat-o în mod eronat. Norocul său a constat că avea cameră de bord, dar contestarea unei eventuale amezi l-ar fi făcut să piardă timp degeaba.

Scena a ajuns virală pe Facebook, strângând sute de reacții de la șoferii care au comentat pe marginea celor întâmplate.


CLICK - Follow us on Google News