3dots.ro

Gafa de proporţii a unor poliţişti din Bucureşti. Secţia unde lucrau, evacuată după ce au adus în birouri o posibilă bombă artizanală

Gafa de proporţii a unor poliţişti din Bucureşti. Secţia unde lucrau, evacuată după ce au adus în birouri o posibilă bombă artizanală

Pentru că de ceva vreme nu mai apăruseă bancuri bune cu polițiștii, cei de la Secția 23 Poliție din București, s-au gândit să dezmorțească un pic lucrurile… aducând în birouri un potențial dispozitiv exploziv.

După ce a urcat mașina pe elevator, mecanicul din service a găsit, lipit cu scotch de tobă, un dispozitiv care arăta ca o bombă. Cu ceas cu tot. Ca-n filme.

Service-ul se afla pe raza secției 23 de Poliție. Dispozitivul, nu neapărat capabil să bubuie maşina, dar putea face ceva deranj dacă pocnea, a fost deșurubat în service.

Mecanicul ar fi demontat „bomba” şi a pus-o pe jos. După ce el și proprietarul mașinii s-au gândit ei mai bine, au decis să sune la 112.

Polițiștii care au sosit la fața locului, în loc să cheme pirotehniștii, au decis să ia dispozitivul și să-l ducă la secție, unde l-au pus pe un birou…

În timp ce discutau cu proprietarul mașinii, în încăpere ar fi apărut unul mai deştept care a întrebat de ce e o bombă pe birou. Şi abia atunci au sunat la serviciul pirotehnic.

Între timp, li s-a zis să evacueze secţia, lucru care s-a şi întâmplat.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Până acum, nu avem nicio informație oficială. Tot neoficial, proprietarul cam ştie cu cine „îşi face” astfel de „glume”.

Powered by VA Labs