Polițiștii au păzit toată noaptea cadavrul unui bărbat pentru că legişti termină programul la 16

27 Dec 2019 | scris de Monica Pavelescu

În noaptea de 25 spre 26 decembrie un trecător a apelat 112 după ce a găsit pe o bancă amplasată într-o staţie de autobuz din Baia Mare un bărbat care nu mai respira.

Polițiștii au păzit toată noaptea cadavrul unui bărbat pentru că legişti termină programul la 16

Sosiţi la faţa locului, criminaliştii şi agenţii de poliţie l-au identificat pe acesta, fiind vorba despre un localnic din comuna maramureşeană Săcălăşeni, în vârstă de 57 de ani. 

”La data de 26 decembrie, la ora 3.03, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin 112 că pe strada Victoriei se afla un bărbat decedat. Personalul medical deplasat la faţa locului a constatat faptul că persoana era decedată. Verificările poliţiştilor au dus la identificarea acesteia - bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în Săcălăşeni.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat acesta”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Momentul cu adevărat surprinzător s-a petrecut atunci când polițiștii au solicitat intervenţia celor de la Medicină Legală pentru a transporta cadavrului la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Legiștii i-au informat pe poliţişti că programul lor de lucru se desfășoară doar în intervalul orar 8:00 – 16:00 şi că vor veni să ridice cadavrul abia dimineaţă. Astfel că poliţiştii au acoperit trupul bărbatului cu o pătură şi au stat timp de aproximativ 5 ore să îl păzească.
 
Contactat de către reporterul cotidianului Adevărul, medicul legist şef de la Medicina Legală, dr. Nicoleta Pintican, a declarat ”Eu nu dau declaraţii la telefon”.