Un preot a găsit 5.000 de euro în toaleta pentru VIP-uri de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc

06 Iun 2019 | scris de Anita Raicu

Un preot aflat printre invitații speciali la ceremonia beatificării a celor şapte episcopi greco-catolici români, oficiată de Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj, care a avut loc duminică, 2 iunie, a avut parte de o mare surpriză atunci când a intrat în toaleta pentru VIP-uri.

  • Un preot a găsit 5.000 de euro în toaleta pentru VIP-uri de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc

Potrivit unei surse citate de ziarulunirea.ro, preotul a găsit, căzut pe podeaua toaletei, un plic ce conținea o sumă importantă de bani, mai exact 5.000 de euro.

Fără să fie ispitit, preotul a predat Imediat plicul polițiștilor care asigurau ordinea, iar aceștia au început cercetările pentru a afla cine s-a descotorosit atât de ușor de banii respectivi. 

IPJ Alba confirmă că o persoană din rândul pelerinilor prezenți la ceremonie a găsit și a predat polițiștilor respectivul plic cu bani, ce nu au fost încă revendicați.

Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nicio persoană care să poată dovedi că este posesorul unui bun pierdut, acesta intră în posesia statului.

Curiozitatea e și mai mare în legătură cu motivul pentru care cineva prezent la ceremonial ar fi venit cu atât de mulți bani asupra sa...

SHARE