Cumva, cunoscând modul prin care trecutele pandemii au influențat omenirea în istoria ei, putem ajunge la concluzia că și cea în care ne aflăm a produs și va produce o serie de efecte ce ne vor urmări în timp chiar și după ce vom controla răspândirea virusului, relatează New York Times.

Ce lecții putem învăța din trecut și care sunt provocările actuale?

 

”Tindem să considerăm pandemiile și epidemiile ca fiind episodice. Dar trăim în era COVID-19, nu în criza COVID-19. Vor exista o mulțime de schimbări substanțiale și persistente.

Nu ne vom uita înapoi și nu vom spune: «A fost un moment teribil, dar s-a termina»t. Vom avea de-a face cu multe dintre ramificațiile COVID-19 timp de decenii de acum înainte””, spune Allan Brandt, istoric al științei și medicinei la Universitatea Harvard. 

În lunile ce-au precedat răspândirea variantei Delta, ce a devenit în cele din urmă dominantă la nivel mondial, în special ca urmare a apariției vaccinurilor, senzația larg răspândită era că sfârșitul pandemiei este aproape.

Trauma ce va dispărea cu greu

Atunci când au apărut vaccinurile și am început să primim primele doze, foarte mulți dintre noi s-au simțit transformați fizic și emoțional.

Am avut o dorință voită să traducem asta prin: Pandemia s-a încheiat pentru mine, dar a fost o amăgire voită”, spune dr. Jeremy Greene, istoric al medicinei la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins.

Cu toate acestea, episodul vaccinării nu a fost o iluzie caracteristică acestei pandemii, lecțiile trecutului arată cât de dificil este să declari încheiată o pandemie, atrage atenția Frank Snowden, istoric al medicinei la Universitatea Yale.

Este posibil ca pandemia să nu se fi terminat chiar și atunci când situația epidemiologică, măsurată în boală și mortalitate, se îmbunătățește foarte mult. Pandemia poate continua pe măsură ce economia se recuperează și viața revine la o aparență de normalitate.

Dar în tot acest timp, șocul psihologic de a fi trăit cu o frică prelungită de boli severe, în izolare și sub amenințarea morții persistă și va dura destul de mult până să dispară.

Unele maladii, precum gripa spaniolă din 1918, au dispărut. Altele, precum ciuma bubonică, au rămas alături de noi, într-o stare de latență HIV este încă prezent în lume, dar există  medicamente pentru prevenirea și tratarea bolii.

În fiecare din cazurile menționate, trauma pentru cei afectați a persistat mult timp după ce amenințarea iminentă de infecție și deces a dispărut.

Virusul SARS-CoV-2 i-a contrazis deja pe experții care au îndrăznit să facă predicții privind evoluția lui ignorând lecțiile primite în istoria omenirii. 

”Ceea ce trăim acum este un nou ciclu de consternare colectivă. E o consternare care a crescut din frustrarea privind incapacitatea de a controla virusul, furia celor vaccinați pe cei care refuză să primească vaccinul și dezamăgirea că vaccinurile uimitor de eficiente nu au adus încă viața la normal”, spune dr. Greene.

Lecțiile din istorie și primele proteste anti-vaccin

Indiferent când sau cum au dispărut pandemiile, ele schimbă viața oamenilor.

”O pandemie precum COVID-19 este o încălcare a narațiunii progresive care spune că medicina avansează și bolile sunt învinse, declară dr. Greene.

Pe măsură ce pandemia continuă, zilele se îmbină între ele, deoarece timpul pare să se estompeze și să încetinească, fără un impuls înainte.

În pandemiile din trecut, ca și astăzi, au exista mișcări împotriva măsurilor de sănătate publică pentru controlul bolilor.

De îndată ce Edward Jenner a introdus primul vaccin împotriva variolei în 1798, în Anglia au apărut afișe care îi înfățișau pe cei vaccinați ca ”dezvoltând coarne și copite”.

În Marea Britanie din secolul al XIX-lea, cea mai mare mișcare a fost mișcarea antivaccin, a spus dr. Snowden.

Diferența dintre scepticismul de atunci în fața vaccinului și cea de acum, spun istoricii, rezidă în dezvoltarea rețelelor sociale, care amplifică dezbaterile într-un mod cu total nou.

La toate acestea, s-au adăugat și informațiile transmise de experți, care s-au tot schimbat, pe măsură ce se dovedeau a fi false la rândul lor. 

De exemplu, epidemiologii au publicat cu încredere modele despre modul în care pandemia ar progresa și ce ar fi nevoie pentru a ajunge la imunitatea de turmă, o altă teorie care s-a dovedit greșită.

Cercetătorii au spus că virusul se transmite pe suprafețe, apoi mai târziu au spus că nu este așa, ci a fost răspândit prin particule mici în aer.

Ei au mai spus că este puțin probabil ca virusul să se transforme într-un mod substanțial, apoi au avertizat asupra transmisibilității mai mari a variantei Delta.

”Am plătit un preț mare pentru asta. Mulți oameni și-au pierdut încrederea în oficiali pe fondul directivelor și strategiilor în continuă schimbare, care au slăbit efortul de control al virusului””, a spus dr. Snowden.

Jonathan Moreno, istoric al științei și medicinei de la Universitatea din Pennsylvania, spune că sfârșitul COVID ar fi putea fi asemănat cu starea în care un cancer a intrat în remisiune – încă este acolo, dar nu la fel de mortal: ”Nu ești niciodată vindecat, este prezent mereu în fundal”.