3dots.ro

Profesor de fizică amenințat pentru o temă. Părintele, audiat după 6 luni și iertat. ‘Merg la CEDO sau emigrez?’

Profesor de fizică amenințat pentru o temă. Părintele, audiat după 6 luni și iertat. ‘Merg la CEDO sau emigrez?’
Din articol:

Pe 27 septembrie 2021, la 18.28, Nicolae Ardelean (62 de ani), profesor la Școala ”I. D. Sîrbu” din Petrila, se afla în bucătărie, împreună cu un muncitor care instala un detector de gaz.

Acela a fost momentul în care i-a sunat telefonul. Era Ioan Drăgoescu, tatăl uneia dintre elevele sale. Nu se cunoșteau. 

”M-a sunat și m-a terfelit, m-a băgat și m-a amenințat cu moartea. M-a înjurat și mi-a comunicat că-mi pune interdicție pe orașul Petrila și să nu mai îndrăznesc vreodată să le dau temă copiilor.

Jignirile nu le pot reproduce, dar m-a acuzat și că am deficiențe mentale, mi-a zis că mă caută și în gaură de șarpe și mă omoară”, a povestit profesorul pentru Școala 9, la mai bine de un an de la eveniment.

Profesorul a mai fost sunat tatăl elevei încă o dată în aceeași zi și a înregistrat conversația.

”Dacă tu le dai teme de-a… (cuvânt obscen) Te caut, n-ai ce să-mi faci! Știu că tu înregistrezi, dar pentru mine e pistol cu apă. (…) Ce temă le dai tu cu măsuratul bananei și măsuratul camerei?

Vezi că am vorbit cu multă lume și nu e bine ce faci…”, i-a spus profesorului la telefon și a închis brusc. Tatăl i-a zis și că vrea să se întâlnească cu el, dar nu la școală. 

”Toată viața am fost o persoană puternică, dar acel moment m-a afectat foarte tare pe mine și pe familia mea.

L-am invitat politicos la școală, orice probleme le rezolvi prin comunicare, dar m-a refuzat. A afirmat că legea pentru el este pistol de apă și nu are nimeni ce să-i facă”, spune cadrul didactic.

Ziua următoare, profesorul a mers direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și a depus o plângere. Apoi s-a dus la școală, fiindcă avea ore, dar n-a putut să se concentreze după o noapte de nesomn. I-a cerut directoarei școlii să fie învoit.

”Am fost șocat. Mi-am luat concediu medical cinci săptămâni, am fost la medic de specialitate, mi-a dat diagnosticul tulburare anxioasă și mi-a recomandat repaus.

Sunt o persoană puternică, dar am fost afectat. În 37 de ani de învățământ nu am mai pățit așa ceva”, spune profesorul.

A revenit după concediul medical la catedră și a tot așteptat să fie anunțat de mersul anchetei, dar nu a primit niciun semn.  

Pe 26 ianuarie a făcut o plângere online la Corpul de control al prim-ministrului și pe 23 februarie a fost chemat din nou la Inspectoratul de Poliție Deva pentru declarații.

”Agresorul, în schimb, a fost audiat de Poliția din Petrila la sfârșitul lunii martie – început de aprilie. Nu se poate așa ceva! Dacă era amenințat un procuror sau judecător cu moartea ar fi fost la fel?”, se întreabă profesorul de fizică

Procurorii dau vina pe lipsa de personal pentru faptul că nu au adunat declarațiile mai devreme.

”Dosarul având ca obiect săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă prevăzută de articolul 206 al Codului Penal, a fost soluționat într-un termen rezonabil potrivit jurisprudenței CEDO.

În ce privește celeritatea efectuării actelor de urmărire penală, acest aspect este afectat de volumul mare de muncă și numărul redus al lucrătorilor de poliție”, au răspuns aceștia la solicitarea Școala 9.

În iulie anul acesta, Nicolae Ardelean a primit prin poștă ordonanța de renunțare la urmărirea penală. 

În fața procurorilor, Ioan Drăgoescu a spus că a fost deranjat de faptul că tema ”nu are nicio legătură cu fizica, respectiv «ce formă, ce gust și ce elasticitate are banana»”. 

Contactat de Școala 9, părintele neagă că l-ar fi amenințat pe profesor. „El poate să susțină ce vrea, eu nu l-am sunat să-l ameninț pentru că nu-mi stă în caracter. Omul am înțeles că are probleme psihice și nu am înțeles ce caută în învățământ.

Am avut o interacțiune telefonică și nu de amenințare și mi se pare că s-a simțit lezat că l-am sunat să-l întreb de ce dă asemenea teme: ce gust are banana, ce miros și ce elasticitate.

Și părinții au fost revoltați că se dă asemenea temă. Mai departe nu știu ce-și dorește. A venit și neînceperea urmăririi penale. Omul fabulează”, a adăugat acesta”, a declarat acesta.

Profesorul de fizică susține că tema a fost cu totul alta: copiilor li s-a cerut să calculeze volumul și suprafața camerei în care locuiesc.

Profesorul a fost anunțat procurori că s-a renunțat la urmărirea penală pentru că nu este vorba de ”un mod de operare complex”, ci un ”conflict spontan, în urma unor neînțelegeri între părinte și profesor referitor la tema de la ora de fizică, discuții contradictorii care au escaladat în injurii și amenințări care au fost percepute în mod exagerat de persoana vătămată”.

De asemenea, au evaluat și că dacă investigația continua, cheltuiala pentru statul român ar fi fost prea mare ”prin raportare la gravitatea faptei”.

Profesorul îi contrazice cu privire la daune: ”cinci săptămâni cât am fost în concediu medical, 317 elevi, adică 13 clase, nu au făcut ore de curs pentru că nu au avut cu cine. Deci procesul de învățământ a fost bulversat”.

Profesorul a mers mai departe și l-a dat în judecată pe Ioan Drăgoescu. Așa a aflat că acesta avea în cazier o condamnare cu închisoarea în Veneția, Italia, pentru ”furt săvârșit cu violență sau cu ajutorul armelor ori însoțit de amenințarea cu violența sau uzul de arme”. Are un nou termen pe 17 ianuarie. 

Nicolae Ardelean este determinat să apeleze și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

”Sunt dispus să merg până la capăt singur și să mă lupt cu toată poliția, cu oricine din țara asta. În final, merg și la CEDO pentru că mi-au fost încălcate toate drepturile. Dacă nu, eu cer azil politic în altă țară. Am 62 de ani și ăsta a fost visul meu dintotdeauna, să mor într-o țară civilizată”, spune profesorul.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs