3dots.ro

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, despre șoferul drogat de la 2 Mai: ”Era o bombă cu ceas. Nu vedea, nu simțea, era într-o lume paralelă“

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, despre șoferul drogat de la 2 Mai: ”Era o bombă cu ceas. Nu vedea, nu simțea, era într-o lume paralelă“
Din articol:

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu consideră că în cazul lui Matei Vlad Pascu, tânărul șofer drogat în vârstă de 19 ani care a ucis doi tineri în accidentul petrecut în 2 Mai, era o chestiune de timp până când avea să se întâmple o tragedie.

Specialistul consideră că nenorocirea putea fi evitată – dacă erau luate măsuri la timp, în cadrul familiei criminalului.

”Este un consumator, un om cu probleme de dependență, trebuia familia să îl interneze. Poate cei din jur nu sunt în cunoștință de cauză, de fiecare dată. Însă, în acest caz a fost prins deja o dată.

Acest individ va recidiva, nu se vindecă, trebuie să dovedească că s-a vindecat, nu trebuia să i se dea să îi dai mașina, mașina este o armă în mâna acestui individ, care nu vedea, nu simțea, era într-o lume paralelă.

A luat un cocktail mortal, nu știu cum nu a clacat tânărul acesta”, a declarat pentru cotidianul Adevărul psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.

Psihologul spune că o mare parte din responsabilitate aparține părinților, pentru că la 19 ani, Vlad Pascu este încă nematurizat.

”Îl vezi că se comportă ciudat, te uiți la pupilele dilatate: <Mă, ce consumi tu?> Nu îl întrebi dacă a mâncat și îi dai bani pe mână să facă ce vrea. Omul asta era o bombă cu ceas, putea exploda oricând. Probabil a consumat toată noaptea și dimineață a nenorocit doi copii”, a mai precizat Liviu Chesnoiu.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs