Regizorul filmului «Colectiv», refuză decorația președintelui Iohannis. «Este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României»

Autor:

Data:

Alexander Nanau, regizorul filmului ”Colectiv”, a anunțat astăzi pe Facebook că refuză o decorație propusă de președintele Klaus Iohannis.

Regizorul își motivează refuzul de a primi distincția prin situația critică a culturii și acuză autoritățile că nu au făcut nimic pentru a salva acest domeniu.

Nanau arată că Administrația Prezidențială i-a transmis că președintele Iohannis a decis sa îl decoreze cu Medalia ”Meritul Cultural”, cu ocazia Zilei Culturii Nationale.

Regizorul a anunțat că refuză decorația din cauza indiferenței autorităților față de sectorul cultural din România și citează propunerile ignorate de autorități.

”Cred cu tărie că în acest timp de criză staul Român nu ar trebui să folosească ziua culturii pentru ceremonii și decorări simbolice, ci pentru anunțarea și implementarea unor soluții concrete de salvare a sectorului cultural, de mulți ani cel mai puternic ambasador al țării, dar și un sector economic extrem de important până la criza COVID 29.

Până acum, propunerile de salvare a industriei culturale s-au făcut doar la nivel retoric, iar eu nu pot participa la această susținere simbolică a unui lucru esențial, cultura acestei țări.

Ca cineast care în momentul acesta atrage cea mai mare atenție internațională asupra culturii și cinematografiei Române, consider că ar fi o ipocrizie din partea mea să accesat această decorație având în vedere că domeniul cinematografic și structurile statului responsabile pentru el se află în moarte clinică.

Începând din martie 2020 și până astăzi, instituțiile statului nu numai că nu au adresat această problemă, bă dimpotrivă, au agravat-o prin lipsa de acțiune și indiferență.

Orice student de film sau de teatru din România, după ce a investit ani de viață în formarea sa profesională, are din ce în ce mai puține perspective de a-și putea face aici meseria, pentru că, după ce această criză sanitară va fi trecut, vor fi închise majoritatea caselor de producție de film, majoritatea teatrelor independente, a cinematografelor și firmelor de distribuție de film.

Cea mai optimistă perspectivă pentru un student român este aceea de a părăsi țara, în speranța că-și va găsi locul într-o țară care își respectă cultura și care a implementat deja scheme de stat care să o țină în viață.

Pentru că, acolo unde va putea, viața culturală va înflori ca niciodată după acestă criză mondială, iar țările care își salvează acum sectorul cultural o fac și pentru că știu că veniturile pe care le va genera revenirea activității culturale la bugetul statului vor  depăși costurile unei întregi industrii în șomaj.

Aștept cu nerăbdare orice dialog sau dezbatere publică din partea Președintelui Klaus Iohannis, așa cum s-a întâmplat de exemplu în Franța, unde Președintele Emmanuel Macron a avut dezbateri deschise pentru susținerea diferitelor scheme de ajutor pentru cultură care au fost implementate fără întârziere”, a scris Alexander Nanau pe Facebook.

Filmul ”Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a atras atenția criticii internaționale de cinema, dar și a presei occidentale.

Industria culturală, inclusiv sectorul cinematografiei, sunt printre cele mai afectate de restricțiile impuse de guvern de la începutul pandemiei. În plus, artiștii se plâng că statul român nu și-a onorat contractele semnate în urmă cu un an pentru susținerea unor filme.

Leave a Comment