De la izbucnirea războiului, în urmă cu aproape un an și jumătate, peste 6.500 de bărbați au trecut granița ilegal din Ucraina în România, cei înregistrați de autorități. Fie au traversat munții, fie au trecut înot apa râului Tisa, iar unii dintre ei au plătit această încercare cu prețul vieții…

Acești fugari, care se tem că ar putea ajunge în închisoare, după ce războiul se va fi terminat, dar și de disprețul celor care au rămas în țară, sunt subiectul unui reportaj realizat de jurnaliștii olandezi de la NRC în Maramureș, la granița cu Ucraina

Treizeci de secunde, cele mai intense 30 de secunde din viața sa. Atât i-a luat lui Ion să treacă granița din Ucraina în România. Cu doar câteva zile înainte, fusese ridicat de pe stradă pentru a fi trimis pe front.

„Am fost blocat într-o baracă timp de trei zile, după ce am fost luat de pe stradă, din fața casei mele de soldați, pentru a lupta pe front”. Recunoaște că a plătit cuiva mită 500 de dolari ca să poată merge temporar acasă, cu condiția să obțină, în decurs de cinci zile, un certificat medical, care să ateste că are probleme de sănătate.

„În a cincea zi am trecut râul”, povestește Ion. Era 24 iulie 2022. Bărbatul de 28 de ani a trecut înot râul Tisa, fără să mai privească înapoi. Astăzi își bea cafeaua pe terasa barului din Sighetu-Marmației, situat la doar 50 de metri de punctul de frontieră.

„Am chiar și dublă naționalitate”, spune Ion. Nu vrea să lupte pe front și spune că războiul nu este al lui. „Mă simt mai mult român decât ucrainean”, a declarat bărbatul pentru sursa citată.

Ion este doar unul dintre cei peste 6.500 de bărbați ucraineni, care au trecut ilegal granița spre România, de la începutul războiului. Prin apă sau prin munți. 11 dintre ei au murit – 7 au fost găsiți decedați pe malul românesc al Tisei, 4 în munți. Și cincisprezece cadavre pe partea ucraineană.

Mulți sunt încă dispăruți și, potrivit unor cifre neoficiale, cel puțin 90 de bărbați au murit încercând să treacă granița, scriu jurnaliștii de la NRC.

Râul Tisa șerpuiește pe 63 de kilometri de-a lungul graniței dintre Ucraina și România. De la distanță, pare calm. Privit de-aproape, însă, te înfioară. Polițiștii de frontieră români veghează zi și noapte de pe mal.

„Ei cred că îi vom trimite înapoi, dar nu o facem niciodată”, spune Vlad, privind de-a lungul malurilor râului cu binoclul.

Tânărul polițist de frontieră relatează cum, în ajunul Crăciunului trecut, un grup de șase bărbați, prieteni între ei, au încercat să treacă granița prin munți și s-au rătăcit. Au sunat la 112.

„Le-am spus să rămână împreună, dar nu au ascultat. Probabil le era teamă că-i trimitem înapoi. Dacă ne-ar fi ascultat, împreună ar fi supraviețuit”, spune Vlad.

Salvatorii români au pornit în căutarea lor, la peste 2.000 de metri altitudine. Între timp, doi dintre bărbați au căzut, s-au rănit și au fost abandonați de grup. După patru zile, salvatorii i-au găsit, iar ulterior au recuperat și cele două cadavre.

Primarul din Remeți, localitate situată la 25 de kilometri de Sighetu Marmației, spune că, în primele luni de război, câte în fiecare săptămână băteau la ușa primăriei să ceară ajutor câte  7-8 refugiați ucraineni.

În iarnă, trei bărbați, cu vârste între 28 și 33 de ani, au dat năvală uzi în primărie, exact când urma să înceapă ședința de Consiliu Local. O femeie care îi văzuse pe malul românesc se oferise să îi conducă la autoritățile locale.

„Era o mare băltoacă de apă aici, pe hol”, își amintește Ivan Brânzaniuc, care vorbește limba ucraineană. „La începutul războiului, mulți săteni au stat cu mine la punctele de trecere a frontierei pentru a traduce”, spune edilul.

Nu toate poveștile se termină cu un final fericit. Ivan Brânzaniuc povestește și cum o femeie și-a căutat, zile la rând, disperată soțul. Îl sunase pe primar tocmai din Germania, unde se afla alături de copiii, să îl întrebe dacă o poate ajuta cu informații legate despre bărbatul ei, care trecuse înot Tisa și despre care nu mai știa nimic.

Câteva zile mai târziu, ucraineanul a fost găsit fără viață, pe o placă de beton la marginea râului Tisa. „Nu te lasă rece”, spune Brânzaniuc.

Mulți dintre cei care trec ilegal granița din Ucraina în România se rănesc și ajung la spital. „Cel puțin trei sau patru bărbați au murit aici, alții aveau adesea membrele înghețate sau erau hipotermici. În unele cazuri am făcut amputații”, spune Anca Marina, medic la Centrul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

În ultimele luni, numărul celor care au ajuns în spitalul de la granița cu Ucraina s-a redus considerabil. „La început au fugit din Ucraina complet nepregătiți, dar acum poartă adesea o pungă de plastic cu haine uscate și au medicamente, pastile și cartea de identitate”, spune Anca Marina pentru sursa citată.

Există și povești cutremurătoare. Cum e cea a doi frați, care au vrut să treacă ilegal granița prin munți, în plină iarnă. Din cauza gerului năprasnic și a zăpezii de câțiva metri înălțime, unul dintre ei a murit de hipotermie.

„Celălalt frate l-a cărat patru kilometri prin munți, până când o echipă de salvare i-a găsit după patru zile.

Bărbatul era convins că fratele său nu era mort. A fost atât de traumatizat, încât nu a putut realiza că fratele său a murit”, a declarat Cristian Brad, director medical la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Fugarii se tem să vorbească. Este și cazul unui bărbat care a trecut munții, dar căruia, din cauza gerului și a degerăturilor, medicii au fost nevoiți să îi amputeze parte din laba picioarelor. „Este probabil unul dintre puținii ucraineni din România cu picioarele amputate și cu frică de consecințe, dacă se va întoarce vreodată”, spune Vasile Vlașin.

De la începutul războiului, Vasile Vlașin a ajutat sute de ucraineni cu fundația sa. Mai întâi la graniță, cu mâncare și transport, apoi cu cazarea, dar și cu activități dedicate copiilor.

„Dezertorii nu numai că se tem că vor fi recunoscuți, le este frică și de reacțiile de după război. Cum vor reacționa familiile, prietenii și vecinii rămași în urmă, dacă se vor întoarce vreodată? Nu este ușor să le explici văduvelor că ai fugit, în timp ce bărbații lor au murit. Este ușor pentru noi, ca străini, să le judecăm motivele, dar am învățat să le accept alegerile”, le-a spus Vasile Vlașin jurnaliștilor olandezi.

Alexandru Delescu lucrează pentru Unicef, în centrul de sprijin dedicat copiilor refugiați și familiilor lor, din Vama Sighetu Marmației. A trăit și a văzut multe în cele peste 500 de zile de război.

„Îl vezi pe cel gras?”, întreabă Alexandru, în timp ce arată în direcția unor bărbați, care stau sub o umbrelă în cafeneaua de la granița cu Ucraina. „Și el a fugit, a fost în prima linie în Donețk și a plecat dând mită”.

Potrivit lui, toți bărbații din jurul cafenelei sunt refugiați ucraineni. Alexandru locuiește aproape de râu, la 300 de metri de punctul de trecere a frontierei, și spune că aude împușcături de cel puțin două ori pe săptămână. Polițiștii de frontieră ucraineni trag după bărbații ce încearcă să treacă granița, bănuiește el.

„Este o alegere între războiul în Ucraina sau libertatea în România”, spune tânărul pentru sursa citată.

Pe podul de lemn, care leagă România de Ucraina, trec și astăzi sute de persoane, în mare parte femei. Angajații Poliției de Frontieră văd, din când în când, și tineri care, odată ce împlinesc 18 ani, trec granița din România spre Ucraina, ca să meargă să lupte pe front.

„Un bărbat și-a pierdut soția și părinții în Bucha și și-a adus copilul la graniță. Un prieten a luat copilul, iar bărbatul s-a întors să lupte. A spus că nu mai are pentru ce să trăiască. Sunt mai patrioti decât noi”, spune Adrian Pop, șeful Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației pentru NRC.

Dar Ion nu gândește așa. Deși e conștient că, odată terminat războiul, va plăti pentru fuga lui: „Nu sunt văzut doar ca un dezertor, ci și ca trădător…”