Câte persoane s-au infectat cu coronavirus după spectacolele pilot de la Cluj şi Bucureşti

10 Iun 2021 | scris de Monica Nistor

Ministerul Culturii a derulat în intervalul 14-16 mai două evenimente pilot, spectacole cu public atât în interior, cât şi în exterior.

Câte persoane s-au infectat cu coronavirus după spectacolele pilot de la Cluj şi Bucureşti

Evenimentele au avut loc în interior la Opera Naţională Bucureşti, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română din Cluj, iar în exterior la Opera din Capitală.

Condiţiile de participare a publicului la cele patru evenimente au fost aprobate anterior de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza propunerilor Ministerului Culturii avizate de Ministerul Sănătăţii.

În acest sens, fiecare spectator a prezentat la intrare dovada că fie a fost vaccinat contra COVID-19, fie a trecut prin boală, iar cei care nu îndeplineau cele două condiţii au prezentat un test negativ. Totodată, fiecare dintre ei şi-a dat acceptul să fie monitoriozat în următoarea perioadă.

Pe parcursul monitorizării, fiecare participant a fost rugat să evite zonele aglomerate, dar şi interacţiunile, cu persoane necunoscute. 

După aproape o lună de la această serie de evenimente, autorităţile au anunţat că un singur participant dintre cei prezenţi la cele patru spectacole-pilot s-a infectat cu SARS-CoV-2.

Potrivit Pro TV, persoana infectată a primit rezultatul după opt zile de la concertul organizat la Opera Naţională din Cluj, ceea ce poate însemna, spun epidemiologii, că s-a infectat în altă parte.

În concluzie, seria de teste pilot n-a avut nicio bază logică, rezultatul fiind mai degrabă o verificare a valabilitășii testelor pentru determinarea infectării cu coronavirus... Alfel, dacă toți participanții erau vaccinați, trecuseră prin boală sau aveau teste negative, de unde s-ar fi ivit și coronavirusul?

Desigur, culmea ar fi ca singura persoană infectată în cadrul acestor evenimente să fi luat virusul de la un alt spectator, care să nu fi fost identificat drept sursă! :)


CLICK - Follow us on Google News