3dots.ro

Alex Benchea, primul alpinist român nevăzător care a cucerit vârful Kilimanjaro

Alex Benchea, primul alpinist român nevăzător care a cucerit vârful Kilimanjaro

Alex Benchea, un tânăr nevăzător din Cluj, a reuşit duminică, 15 decembrie, să ajungă pe vârful celui mai înalt munte al Africii, Kilimanjaro.

Alex şi-a împlinit visul alături de alpinistul Cosmin Andron, cel care l-a însoţit în temerara sa acţiune.

Legitimat la Clubul Climb Again, tânărul clujean a reușit să adune bani prin diverse acțiuni de donații publice, apoi și-a convins prietenul să-l însoțească în escalada spre vârful Kilimanjaro.

Cei doi au plecat din Bucureşti pe 10 decembrie, iar cinci zile mai târziu Alex reuşea performanța de a urca până în vârful impunătorului munte.

”E foarte fain aici. Nu mă las până nu duc steagul pe vârf”, a spus tânărul, înainte să-şi înceapă ascensiunea finală. Şi s-a ţinut de cuvânt. 

Anunţul reuşitei a fost făcut de ghidul său, Cosmin Andron. ”Ieri, la ora 7.10, Alex a ajuns pe vârf”, a scris Andron.

”Alex este un alpinist adevărat, un atlet care are caracteristicile necesare alpinismului la altitudine şi a fost o plăcere şi o onoare să fiu ghidul unui tânăr român total nevăzător. Este o realizare pe care mulţi dintre noi o considerăm imposibilă, dar Alex este printre acei oameni care visează la realitate şi face orice pentru a-şi împlini visele”, a declarat alpinistul Cosmin Andron.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs