Roman. O familie a fost jefuită în timp ce-şi înmormânta rudele decedate într-un accident rutier
Pentru că lumea în care trăim e una din ce în ce mai lipsită de umanitate, s- ajuns ca o familie să fie jefuită în timp ce-şi conducea pe ultimul drum rudele decedate într-un tragic accident rutier, prejudiciul fiind unul important.
Pe data de 25 mai 2023, la cimitirul ”Eternitatea“ din Roman a avut loc slujba de înmormântare a victimelor unui accident rutier petrecut la începutul săptămânii pe Drumul European 85, în apropierea localităţii Secuieni.
În coliziunea în care au fost implicate trei maşini, produsă după o depășire nereușită, și-au pierdut viața o femeie de 31 de ani, fiul acesteia, în vârstă de 3 ani şi bunicul copilului, un bărbat de 56 de ani.
Ieri, în timp ce membrii familiei îi conduceau pe ultimul drum, casa le-a fost spartă, infractorii reuşind să sustragă o mare sumă de bani şi bijuterii.
”Pe 25 mai a.c., în jurul orei 18.40, Poliţia Roman a fost sesizată, de către o femeie de 55 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de furt.
A rezultat că, la data menţionată, în intervalul orar 12:00-18:30, în timp ce reclamantul nu se afla în imobil, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul acestuia“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. inspector Ramona Ciofu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ a mai transmis că ar fi fost sustrasă suma de 50.000 lei şi mai multe bijuterii, și că se efectuează cercetări pentru identificarea făptașilor.
De pe conturile de pe reţelele de socializare, cunoscuţii familiei au făcut un apel la toţi cei care ar putea ajuta anchetatorii cu informaţii, fiind rugaţi să sune la Poliţia Roman.