Marius Ciolac, un român în vârstă de 35 de ani, care lucra în Marea Britanie, a murit în urmă cu o săptămână, într-un spital din Derby, după ce a fost împușcat de polițiști, relatează The Guardian.
Vineri, 7 octombrie, la ora 9:55, în parcarea unei secții de poliție din Derby, a fost raportată prezența unui bărbat înarmat, fiind solicitată intervenția unei echipe de ofițeri înarmați.
La ora 10:03 un ofițer ar fi tras trei focuri de armă asupra cetățeanului român care a fost apoi îngrijit de polițiștii ajunși la fața locului, până la sosirea paramedicilor.
Bărbatul a fost transportat apoi la spital, unde s-a stins din viață.
Potrivit polițiștilor din Derbyshire, rudele bărbatului au fost imediat informate. dar sora victimei, Andreea Ciolac, care locuiește în Italia, a declarat pentru Derbyshire Live că a aflat despre moartea fratelui ei la știri.
”Marius a greșit clar, nu a fost nevinovat. Am auzit că avea un cuțit asupra lui. Dar de ce să-l omoare? Am aflat doar de la știri mai târziu că avocatul său a spus că are probleme de sănătate mintală.
Ni s-a spus duminică după-amiază că a murit în urma unui incident legat de poliție. Nu știam prea multe despre asta. Dar apoi am căutat pe internet. Și apoi am aflat de la știri că a fost împușcat”.
Potrivit femeii, fratele ei s-a mutat în Anglia în urmă cu patru ani și a lucrat în construcții, dar plănuia să revină în țară..
”Voia să se mute înapoi în România peste o lună. Am crezut că este fericit în Anglia, dar în ultimele luni a fost singur”, a povestit ea.
”Mama mea nu poate vorbi despre asta, este foarte supărată. Știm acum că lui Marius i-a făcută autopsia, știm că a murit în urma unui glonț primit în abdomen.
Nu pot merge chiar eu în Anglia pentru că sunt însărcinată în opt luni și îmi este permis. Vrem să repatriem cadavrul în România, asta este prioritatea noastră în acest moment.
Știm că vom avea nevoie de o sumă mare de bani. Am reușit să obținem un bilet de avion spre Anglia pentru fratele meu care locuiește în România. Va merge în Anglia pentru a identifica oficial cadavrul. Toată procedura va începe luni, dar nu știm cât va dura”, a mai spus femeia.
”Am încercat să luăm legătura cu Marius înainte de a muri. Am vorbit cu câțiva dintre prietenii lui care spuneau că este destul de singur. Mi-au spus că vrea să se întoarcă în România într-o lună și să călătorească. Nu și-a dorit o familie.
Suntem cu toții foarte șocați. Am fi înțeles poate dacă ar fi fost un accident, dar în aceste circumstanțe pur și simplu nu putem găsi răspunsuri.
Nu știm nici ce a fost în capul lui, să aibă un cuțit asupra sa, într-o parcare a unei secții de poliție. Polițiștii ne-au mai spus că avea asupra lui o geantă în care se afla o pisică”, a mai spus femeia.
"Totul s-a întâmplat prea repede. Chiar dacă a greșit. Totul s-a întâmplat prea repede", a spus mama bărbatului.
O anchetă este în desfășurare pentru a stabili modul în care s-a petrecut incidentul. Oficiul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC) a demarat de asemenea cercetări în acest caz.
”Am luat legătura cu familia domnului Ciolac din România și Italia pentru a explica rolul nostru, iar condoleanțele noastre sincere sunt față de ei și pentru toți ceilalți afectați de acest incident tragic.
Au fost semnalate multe zvonuri despre evenimentele tragice de vineri dimineața și, deși este firesc ca oamenii să dorească răspunsuri rapid despre ceea ce s-a întâmplat, aș cere oamenilor să dea dovadă de răbdare și să se abțină de la speculații ulterioare în semn de respect pentru familia domnului Ciolac și pentru toți cei implicați.
Vom efectua o investigație completă și amănunțită a tuturor circumstanțelor. Deși mai este mult de lucru, am strâns primele declarații ae ofițerilor implicați și ale martorilor de la serviciile de urgență. Analizăm înregistrările de pe camerele de supraveghere.
De asemenea, contactăm trecătorii identificați ca potențiali martori care ar putea fi în măsură să ne ajute în ancheta noastră”, a afirmat directorul regional IOPC, Derrick Campbell.
Un martor la incident a declarat pentru Derbyshire Live că a auzit un ofițer strigând ”aruncă cuțitul” înainte de a auzi cele trei împușcături.
Marius Ciolac locuia la mai puțin de 500 de metri distanță de parcarea unde s-a produs tragedia.
El a ocupat poziția de administrator la Home Builders și Essential Electric, o companie de construcții și electricitate, până când societatea a fost dizolvată în luna februarie.
Potrivit sursei citate, el trebuia să se prezente în instanță pe 4 octombrie, dar cazul a fost abandonat de procurorii britanici.