Italia. Româncă agresată de un marocan în fața fiului de 3 ani: ‘A încercat să-mi fure mașina și copilul spunând că este al său’

O româncă stabilită în Italia a fost victima unei agresiuni brutale, fiind bătută în plină stradă de un bărbat, marocan de origine, care era beat și sub influența substanțelor interzise, care a încercat să-i fure mașina.

Incidentul s-a produs în localitatea Piadena Drizzona din provincia Cremona, scrie La Provincia di Cremona.

În jurul orei 22:30, românca era în mașină alături de fiul ei în vârstă de 3 ani, tocmai se pregătea să coboare pentru a cumpăra înghețată și țigări, atunci când bărbatul, care circula pe o bicicletă, s-a apropiat și a încercat să-i fure mașina și să-i răpească fiul, spunând că este al lui. 

Agresorul a scos-o pe româncă din mașină și a început să o lovească. Femeia a reușit să scape și a fugit în direcția localității Canneto sull’Oglio, acolo unde are locul de muncă. 

Ajunsă în siguranță, tânăra a solicitat intervenția carabinierierilor, iar la fața locului a intervenit o patrulă, ulterior acolo ajungând și o echipă de militari de la cazarma din Piadena Drizzona.

Românca a relatat întâmplarea dramatică prin care a trecut pe grupul de pe Facebook ”Piadenesi Doc 2.0”.

”Vi se pare normal ca o mamă și un copil să fie reduși așa într-o țară civilizată? Domnule primar, ce facem? Aducem alți marocani?.

Sunt Elena și tocmai am fost masacrată în bătaie, între gelateria din Piadena și vulcanizare, de un marocan beat și sub influența substanțelor interzise, pe bicicletă, care adesea se află în parcul din gara din Piadena.

A încercat să-mi fure mașina și copilul, rostind cuvinte ciudate, m-a bătut cu cruzime pentru a-mi lua copilul, spunând că este al său. Eu, pe această persoană o văd ieșind zilnic din casă precum mulți alții, nu o cunosc, doar din vedere.

Era multă lume. L-au văzut, mi-a distrus mașina, trăgea de fiul meu de pe scăunel în timp ce încercam să fug, dar am fost trasă afară din mașină din nou și bătută în mijlocul străzii”, a relatat victima, conform roitalianul.ro