Proces împotriva Pfizer și Guvernului. O româncă susține că în urma vaccinării a dobândit o boală ce necesită tratament pe viață
O româncă a dat în judecată compania Pfizer România, ministerul Sănătăţii și Guvernul României, susținând că în urma vaccinării s-ar fi îmbolnăvit şi are nevoie de tratament pe viață.
"O româncă spune că a dobândit o boală care necesită tratament pe viață după ce s-a vaccinat cu vaccinul Pfizer, acesta fiind primul proces din România inițiat împotriva Pfizer, Ministerul Sănătății și Guvernul României”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
Avocatul Adrian Cuculis vorbește că acest caz reprezintă o ”față nevăzută a pandemiei”.
”Cazul în speță, cu acte medicale care dovedesc legătura de cauzalitate între vaccinul Pfizer și boala dobândită din pricina vaccinului…
Pacienta a dobândit o boală ce necesită tratament pe viață: trombocitopenie și hipertonie arterială”, spune avocatul Adrian Cuculis..
Daunele se ridică la 1.000.000 de euro și vizează obligarea celor Pfizer, ministerului Sănătăţii și Guvernul României) la plata de daune morale combinate cu daune materiale pentru viitoarele tratamente.