3dots.ro

Există un loc de muncă plătit cu un salariu 10.000 de lei net pe lună, dar e evitat de români

Există un loc de muncă plătit cu un salariu 10.000 de lei net pe lună, dar e evitat de români
Din articol:

Potrivit Eurostat mai bine de o treime dintre români muncesc pentru salariul minim,  400 de euro, echivalentul a 2.000 de lei, și sunt amenințați de sărăcie și excluziune socială iar problemele economice curente ar putea duce la creșterea acestui procent.

Totuși, în condițiile precizate există locuri de muncă pe care, deși sunt bine plătite, românii le evită. De exemplu, fermierii se plâng că nu găsesc tractoriști, deși le oferă contract de muncă și un salariu ce poate ajunge la 10.000 de lei.

”Sunt disperat – și nu exagerez deloc, nu sunt dramatic când spun asta, dar pur și simplu nu găsesc un tractorist în toată țara asta deși am dat zeci de anunțuri de angajare. Am două tractoare care îmi ruginesc pur și simplu, dar nu găsesc tractoriști de mai bine de un an.

Am vorbit cu un băiat care mi-a promis inițial că vine pentru un salariu de 10.000 de lei și contract pe perioadă nedeterminată, apoi mi-a dat mesaj că în Franța câștigă dublu și că pleacă acolo.

Dacă nici măcar un salariu de 10.000 de lei lunar nu e bun, atunci ce să mai zic, ce să mai fac? Sunt disperat, nu știu ce să mai fac”, se plânge Vlad Câmpean, administratorul unei ferme.

Aceeași problemă o are și  un alt fermier, Radu Vladimir, care afirmă că s-a consolat cu gândul că nu va găsi angajați și că, în lipsa altei soluții, învaţă să-şi conducă singuri tractoarele şi utilajele agricole.

”Știu că sunt atâția și atâția săraci, că suntem cea mai săracă țară din Europa, dar eu sunt gata să plătesc echivalentul a două mii de euro unui tractorist și nu îl găsesc pur și simplu.

Am auzit de români care muncesc pe brânci afară pentru 1.000 și ceva de euro, dar uite că nu găsesc unul dispus să muncească pe tractor și să îl plătesc aproape dublu, fără să mai fie nevoit să stea printre străini și să plătească chirie. Pentru că nu văd soluție, voi învăța să îmi conduc singur tractorul, chiar dacă asta înseamnă că voi neglija alte treburi pe care le făceam aici”, susține fermierul.

Dacă în România salariul unui tractorist ajunge la 10.000 de lei și chiar mai mult, în străinătate, în țări ca Franța și Germania este practic dublu, acesta fiind și motivul pentru care mulți tractoriști au plecat din țară și nici nu se gândesc să mai revină curând…

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs