3dots.ro

A murit actrița Sanda Toma. Dumnezeu să o odihnească!

A murit actrița Sanda Toma. Dumnezeu să o odihnească!

Actrița Sanda Toma a încetat din viață la 88 de ani. Anunțul decesului actriței a fost făcut de Teatrul de Comedie din Capitală, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

"Anunțăm cu regret încetarea din viață a actriței Sanda Toma, unul dintre membrii cei mai importanția ai familiei Teatrului de Comedie", au transmis reprezentanții instituției pe Facebook.

Sanda Toma s-a născut în 27 octombrie 1934, la București, a urmat Institutul Sfânta Maria din strada Pitarmoș și, ulterior, Liceul Gheorghe Lazăr.

După oscilări și căutări între Politehnică și Litere, Sanda Toma a intrat la Institutul de Teatru I.L. Caragiale, pe care l-a absolvit, la clasa profesoarei Aura Buzescu.

Ea a debutat în 1956 la Teatrul Național din Craiova, instituție în care a jucat juca până în 1958, apoi a revenit la București, ca actor angajat al Teatrului Național până în 1960.

În 1961, la invitația lui Radu Beligan, intră în echipa Teatrului de Comedie unde, până în 1994 va fi un model de profesionalism, de conduită și de calitate umană.

În spectacolele regizorului David Esrig, Sanda Toma a primit confirmarea timpurie dar și decisivă în teatru, prin elogiile aduse de însuși dramaturgul Eugen Ionesco cu prilejul reprezentației cu ”Rinocerii” de la Teatrul Națiunilor din Paris.

Nu au lipsit, desigur, elogiile celor mai importante reviste de specialitate din România și de peste hotare.

Definitoriu pentru arta actoricească a Sandei Toma rămâne titlul unui articol referitor la ”Troilus și Cresida”, din revista pariziană ”Arts”: O lecție de teatru venită din România” (Gilles Sandier, Arts, 24 mai, 1965).

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs