Un bărbat a sunat la 112 să se autodenunțe că a condus băut, apoi s-a urcat în mașină și a mers la Poliție

Un sibian a sunat la 112 pentru a anunța că a condus sub influența alcoolului o mașină. El a solicitat un echipaj de Poliție la domiciliu, dar, pentru că acesta a întârziat, s-a urcat la volan și a mers la sediul Biroului Rutier. După ce l-au testat, polițiștii au constatat că șoferul chiar era beat.

Potrivit IPJ Sibiu, incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a solicitat la domiciliu prezența unui echipaj de poliție rutieră, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu s-au deplasat la locuința bărbatului, însă acesta nu se mai afla acasă. În schimb, prin Dispeceratul IPJ Sibiu, echipajul a fost direcționat spre sediul Biroului Rutier, în fața căruia se afla sibianul în cauză, acesta ajungând acolo cu propriul autoturism, pe care l-a condus de pe strada Brazilor până pe Bulevardul G-ral Vasile Milea.

Polițiștii au constatat că bărbatul emana un miros puternic de alcool și după testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

El va fi cercetat penal într-un dosar conducere sub influența alcoolului.

Urmăriți-ne pe Google News - 3DOTS Stories