Un șofer, cu telefonul în mână la volan, poliţistului care l-a oprit: "Ştii cine e tata? Ştii sau nu?"

25 Oct 2019 | scris de Monica Pavelescu

Într-un stil sprințar și moralizator, deja consacrat, ministerul de Interne publică pe pagina de Facebook a instituției relatarea unei discuţii perfect posibile dintre un poliţist și un şofer care a fost tras pe dreapta, după ce a fost remarcat conducând cu telefonul la ureche.

Un șofer, cu telefonul în mână la volan, poliţistului care l-a oprit: "Ştii cine e tata? Ştii sau nu?"

Agentul a avut parte de o surpriză în momentul în care a început conversaţia cu şoferul respectiv, acesta precizând că vorbea cu tatăl său la telefon şi întrebându-l insistent dacă ştie cine este tatăl său.

Dialog între un polițist și un șofer:

- Bună seara! Știți pentru ce v-am oprit?

- Chiar aș vrea să știu.

- Ați folosit telefonul mobil în timpul mersului.

- Da... vorbeam cu tata. Știi cine e tata?

- Presupun că aveți numărul de telefon al mamei. O puteți suna... sigur o să vă lămurească dilema.

- Lasă gluma asta... știi sau nu?

- Haideți să vedem dacă nimeresc din trei încercări:

1. Este cel care v-a cumpărat mașina.

2. Este cel care va plăti amenda.

3. Este cel pe care o să-l sunați să-i spuneți că aveți permisul suspendat.

- Dar permisul nu este suspendat.

- Din momentul acesta este... ați vorbit la telefon și nu v-ați asigurat la schimbarea direcției de mers. Și vedeți că nu aveți nici centura de siguranță pusă. Sunt convins că știți noile prevederi.

- Și eu ce fac acum?

- Uite, stați așa, pieton... și aveți timp să aflați și cine vă este tată!

- Păi, știu!

- Atunci ar fi bine să știți și cum se conduce regulamentar.

Polițiştii mai precizează că, dacă folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți, riscați amenzi între 6 și 8 puncte de amendă, adică între 870 și 1160 de lei. De asemenea, se suspendă și permisul de conducere pentru 30 de zile, în cazul în care conducătorul auto comite, în același timp, și o altă contravenție.


CLICK - Follow us on Google News