Șoferița care a lovit doi copii pe trotuar a mărturisit că a încurcat pedalele

Autor:

Data:

Sâmbătă seară, pe strada Mențiunii din nordul Capitalei, o șoferiță a pierdut a controlul mașinii, a intrat într-un stâlp, apoi în gardul unei case, lovind și două fetițe care au ajuns în stare gravă la spital. Niciuna dintre ele nu a mai putut fi salvată.

Polițiștii care au vizionat imaginile de pe camerele video spun că mașina a venit cu viteză foarte mare. 

După accident, mai multe persoane au agresat atât șoferița, cât și pasagerul, astfel că, pe lângă cercetarea care se face pentru a se stabili cum s-a produs evenimentul rutier, se fac cercetări și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violență.

După trei ore de audieri, șoferița a fost lăsată să plece, nefiind luată nicio măsură preventivă față de ea în dosarul în care este cercetată pentru ucidere din culpă.

I-au fost prelevate probe biologice, medicii legiști urmând să stabilească dacă a consumat alcool.

Ea a spus anchetatorilor că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.

Și încă o dată avem un exemplu despre modul în care se obține în România permisul de conducere, dacă se obține…

Leave a Comment