3dots.ro

Soldații francezi acuză condițiile ‘mizere’ de la Cincu în presa din Hexagon. ‘Mi-e foame, mi-e frig, mi-e somn’

Soldații francezi acuză condițiile ‘mizere’ de la Cincu în presa din Hexagon. ‘Mi-e foame, mi-e frig, mi-e somn’
Din articol:

Soldații francezi aflați la baza militară de la Cincu, în cadrul misiunii NATO România,  s-au plâns de condițiile ”mizere”.

Soldații au acuzat numărul insuficient de toalete, condițiile insalubre din anumite spații, mâncarea puțină și încălzirea deficitară din corturi.

Ministrul Forțelor Armate franceze a vizitat joi, 3 noiembrie, alături de omologul său român Angel Tîlvăr, baza militară din România.

Potrivit site-ului Mediapart, soldaților francezi li s-a dat ordin să nu se prezinte la vizită, cu excepția unora dintre ei care au fost selectați.

Jurnalista Justine Brabant susțiine, într-o postare făcută pe contul său de Twitte, că militarii francezi ar fi avut multe de spus, deoarece sunt nemulțumiți de numărul insuficient de toalete, de construcțiile prefabricate ce au fost trimise murdare din Mali, gunoiul care nu a fost colectat.

”Este o «mizerie», cu șobolani și câini, spun soldații”, a scris Justine Brabant, care a postat și fotografii pentru a-și susține relatarea.

Jurnalista a mai scris că mesele soldaților sunt considerate insuficiente: o omletă și pâinea din ziua precedentă, o supă și câteva bucăți de roșie.

”Mi-e foame, mi-e frig, mi-e somn”, a rezumat, pe 27 octombrie, un soldat din misiunea Aigle într-un mesaj trimis unei rude pe WhatsApp, susține Brabant.

Ca răspuns la o solicitare de informații trimisă către Statul Major francez, instituția a transmis jurnalistei că este normal să fie condiții ”rustice” la începutul unei operațiuni, dar a dat asigurări că acestea s-au îmbunătățit și vor continua să se îmbunătățească.

Relatarea de presă a stârnit un scandal în Franța, iar deputații partidului Franța Rebelă urmează să discute subiectul în Adunarea Națională.

Partea română a transmis vineri, 4 noiembrie, într-un comunicat de presă al ministerului Apărării Naționale , că ”responsabilitățile privind camparea, hrănirea efectivelor și asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deșeurilor etc) în locația din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.

Instituția a precizat totodată că a îndeplinit toate cererile părții franceze și că va face același lucru și pe viitor, ”cu promptitudine”.

”În calitate de națiune-gazdă, partea română a pus la dispoziție toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanții armatei franceze și ai celorlalte contingente aliate și va acționa cu promptitudine și pe viitor pentru a oferi asistență și sprijin, conform solicitărilor, în conformitate cu cadrul legislativ național și cu angajamentele care vor fi asumate prin acordul tehnic ce urmează a fi încheiat între partea română și partea franceză”, se mai arată pe site-ul MApN.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs