Cu ajutorul cui a pătruns somnul african, un pericol pentru sturioni, în Delta Dunării
Pescarii din Delta Dunării au prins în ultima perioadă mai multe exemplare de somn african, specie invazivă care poate afecta întreaga resursă piscicolă.
Eduard German, un pescar în vârstă de 54 de ani din comuna Crişan, Tulcea, a capturat un astfel de exemplar. El este convins că somnul african, găsit pe Dunărea Veche, a scăpat din crescătorii.
”E clar că nu este peşte de-al nostru. Merge pe uscat cu aripile din faţă. Cineva sigur l-a scăpat dintr-o crescătorie. În ultimele zile, am prins mai multe exemplare. Sunt morţi în vintire (unealtă de pescuit, n.red.) şi zilnic găsesc vreo trei”, a afirmat German.
Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM), Gyorgy Deak, a menţionat că prezenţa somnului african în Deltă este un pericol pentru ihtiofauna zonei.
”Nu e de joacă cu această specie. Practic, mănâncă tot şi vom avea un declin la toate populaţiile de peşti. Dacă mănâncă orice, vă daţi seama ce se va întâmpla cu puii de sturion! Singura soluţie este să-l prinzi şi să-l elimini.
Am înţeles, şi sper să fie adevărat, că iarna nu supravieţuieşte la temperaturi mai joase de 15 grade Celsius, dar chiar şi aşa trebuie luate măsuri urgente.
Dacă mergem pe varianta aceasta, noi avem o zonă în care apă e caldă, el poate să supravieţuiască şi apoi să atace din nou. Trebuie luate măsuri urgente”, a menţionat directorul general al INCDPM.
Sturionul, familie de peşti protejată la nivel internaţional, nu se mai capturează în apele teritoriale româneşti din anul 2006, iar anul acesta prohibiţia a fost prelungită pe o perioadă nedeterminată. Dunărea de Jos este singura zonă a Uniunii Europene care mai deţine sturion sălbatic.
Inspectorii Deltei Dunării au efectuat un control la agenţii economici din zona Crişan pentru a determina modul în care specia de somn african a ajuns în apele fluviului.
Inspectorii au constatat că pe malul drept al Dunării Vechi, la circa 500 de metri faţă de intersecţia cu canalul Sulina, sunt prezente patru viviere (ţarcuri) ce aparţineau complexului turistic Lebăda şi în care erau mai multe specii de peşti în stare vie, printre care şi somn african.
A reieşit că agentul economic a achiziţionat pe bază de factură o cantitate de 4.000 kg de somn african pentru consum intern, din aceasta utilizând 216 kg. Restul cantităţii de peşte rămase, respectiv 3.784 kg, a fost depozitată în stare vie în vivierele montate în apă.
”După scoaterea exemplarelor de somn african din viviere şi cântărirea cantităţii în faţa organelor de control ale ARBDD şi Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul RBDD s-a constatat o diferenţă de 34 de kg de somn african între cantitatea depozitată în viviere şi cea cântărită, cantitate ce foarte probabil a scăpat accidental în momentul plasării peştilor în ţarc“, precizează ARBDD.
”Pentru a monitoriza în continuare prezenţa somnului african în RBDD s-a solicitat atât institutelor de cercetare cât şi universităţilor cu care ARBDD colaborează pentru actualizarea Planului de management, cât şi pescarilor, să informeze şi să captureze imediat exemplarele observate, în vederea eliminării.
În ultimele săptămâni nu s-a mai primit nicio sesizare privind capturarea vreunui exemplar din această specie“, menţionează ARBDD, care oferă şi datele sale de contact: [email protected], [email protected], telefon: 0240/518924.