
Alina Denciu: Soţul meu a lucrat un an în Bruxelles. Eu am zis că vreau să rămân, să ajut românii, din cauza aceasta a rămas în ţară cu mine

Într-un interviu oferit Digi24, Alina Denciu, soţia lui Ioan Cătălin Denciu, medicul rănit în timp ce încerca să salveze pacienţi din incendiul care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, și-a descris soțul ca un om care îşi face mereu treaba, o persoană corectă care speră la corectitudine şi din partea celorlalţi.
”După tragedie am reuşit să vorbesc un pic cu el, printre investigaţiile care i se făceau. Ultima dată am vorbit cu el înainte de a se sui în ambulanţă şi era încrezător că va fi bine.
Nu am discutat despre ce s-a întâmplat. Atât el spunea «Eu sunt bine. Ceilalţi ardeau». Era siderat de ceea ce se întâmplase şi ce văzuse acolo. Nu pot să spun că era calm. Era într-o stare de agitaţie, de oroare de ceea ce văzuse.
Soţul meu a lucrat timp de un an de zile la Spitalul Saint Lieb în Bruxelles, la anestezie, şi eu am zis că vreau să rămân să practic această meserie să ajut românii, nu să mă duc în altă parte şi din cauza aceasta a rămas în ţară cu mine”, a spus Alina Denciu, la Digi 24.
Alina Denciu a mai spus că soţul ei nu era genul de om care să stea să comenteze, ci îşi făcea întotdeauna treaba.
Ea a adăugat că nu ştie dacă ea ar trebui să îl caracterizeze pe soţul ei, ci mai bine ar fi să fie întrebaţi pacienţii pe care i-a tratat acesta şi care îi transmit acum mesaje de susţinere şi de încurajare.
El era un om care îşi făcea treaba. Nu stătea să comenteze. Era un om corect şi spera la corectitudine şi din partea celorlalţi.
Nu ştiu dacă eu ar trebui să îl caracterizez. Când faci un asemenea gest, cuvintele sunt de prisos. Cred că ar trebui întrebaţi pacienţii pe care i-a tratat şi care îmi trimit mesaje peste mesaje de sprijin şi de încurajare”, a declarat Alina Denciu.