3dots.ro

Un bărbat a murit după ce s-a negativat la COVID, dar a contractat 4 infecții nosocomiale pe care Spitalul Militar Central nu le-a declarat

Un bărbat a murit după ce s-a negativat la COVID, dar a contractat 4 infecții nosocomiale pe care Spitalul Militar Central nu le-a declarat
Din articol:

Spitalul Militar Central din București tratează majoritar pacienți din armată, în plus fiind unitatea medicală dedicată, conform hotărârii CSAT și legii, tratării demnitarilor români. Dar spitalul îngrijește și civili.

Spitalul este partener NATO și aici se tratează unii dintre diplomații străini care au probleme de sănătate, precum și demnitarii români. La începutul pandemiei, s-au făcut investiții suplimentare.  

Cotidianul Libertatea publică o anchetă despre modul în care Spitalul Militar ascunde date despre cazul unui pacient bolnav de COVID, în vârstă de 49 de ani, care a murit după ce s-a negativat, dar a contractat, în spital, patru infecții nosocomiale.

Libertatea atrage atenția asupra faptului că deși datele medicale sunt private și aparțin pacientului, însă ascunderea infecțiilor nosocomiale de către spitale este o problemă de sănătate publică la nivelul României.

_______________

Pacientul a fost internat luni, 9 noiembrie, la Secția de Pneumologie a Spitalului Județean din localitatea de origine, suferind de COVID-19.

"Boala a avansat, a început să aibă nevoie de oxigen suplimentar”, spune un apropiat de-ai familiei.

Bărbatul a ajuns la Spitalul Militar sâmbătă, 14 noiembrie 2020, la ora 18:05. Era conștient, cooperant, respira spontan, avea canulă cu oxigen.

La Spitalul Militar din București a fost preluat de echipa de medici de la ATI II, secție care funcționează în cadrul Centrului Medical de Cardiologie. 

În orașul său, familia și prietenii s-au mobilizat. Au înființat un grup pe WhatsApp și fiecare îi anunța pe ceilalți ultimele noutăți despre evoluția sănătății sau cum îl pot ajuta. 

După jumătatea lui noiembrie, internat la Spitalul Militar, în a treia săptămână a bolii COVID-19, el a început să se simtă un pic mai bine.

”Nu am știut nimic concret despre starea lui în timpul internării. Familia a știut, desigur, mai multe, însă și lor le-au lipsit informații”, spune unul dintre apropiați.

Pe 19 noiembrie, când starea pacientului s-a înrăutățit, i s-au făcut analize pentru germeni intraspitalicești. 

Pe 22 noiembrie, Buletinul de analize microbiologice nu a identificat nicio contaminare bacteriană sau fungică. 

Trecuseră 8 zile de la venirea din orașul său de baștină. ”Această analiză relevă faptul că era steril la internare în Spitalul Militar, nu contractase nicio infecție în timpul internării în provincie”, a explicat un medic la curent cu cazul.

Pe 23 și pe 24 noiembrie, ambele teste COVID au ieșit negative. ”Se negativase la COVID, saturația de oxigen ajunsese la 98%, starea pacientului nu se agravase și a fost mutat, într-o stare mai bună, la altă secție ATI”, a explicat un medic.

”Se simțea mai bine, cel puțin asta am înțeles eu, deoarece ne-a cerut să-i aducem ceva de mâncare, ceva la care poftea. A doua zi, însă, nu mai era bine. Nu am mai putut vorbi cu el, deoarece a fost intubat și ventilat mecanic”, spune un prieten.

Pe 27 noiembrie, analizele au găsit în cultura prelevată din sonda de intubație: ciuperca Candida Albicans, bacteria Klebsiella pneumoniae, bacteria Stenotrophomonas pneumoniae.

Ambele bacterii, ultimii doi germeni de pe listă, sunt multirezistente la antibiotice.

Pacientul primește antibiotic, dar starea nu se ameliorează. Pe 2 decembrie, conform documentelor din spital, ”au fost recoltate culturi din aspirat bronșic și a fost identificată a patra infecție, cu Acinetobacter”.

Acinetobacter a fost rezistentă la toate antibioticele, cu excepția Colistinului

Pe 3 decembrie, medicii reiau analizele și observă că și cele trei bacterii sunt în continuare prezente, antibioticele nereușind să aibă efect.

Pe 6 decembrie, la cererea soției, bărbatul de 49 de ani a fost transportat la un spital din Germania. 

”Dimineața era bine, seara se simțea prost, au alternat zilele bune cu cele proaste, dar n-am știut că e atât de grav”, explică un prieten de familie.

Atunci când a fost transferat, biletul de externare nu a conținut niciuna dintre infecțiile asociate actului medical descoperite de medici, dar medicii din Germania au fost la curent cu ele, potrivit unor surse citate de Libertatea.

Nu se cunoaște felul în care a ajuns informația în clinica germană unde a fost transferat și dacă asta s-a făcut printr-o scrisoare medicală sau prin altă modalitate.

Potrivit rudelor și prietenilor, nici familia, nici alt apropiat nu au cunoscut tot adevărul despre cele patru infecții.

”El a plecat în Germania plin de bacterii luate din Spitalul Militar”. În biletul de externare, ei susțin că pacientul a fost externat în stare ameliorată, deși era intubat și ventilat și în șoc septic”, susține un medic din SMC.

”Familiei i-au spus din București despre infecții, dar nu despre câte sunt”, completează tabloul un alt apropiat. 

Transferul din 6 decembrie s-a făcut cu un avion. ”Din Germania a venit o echipă medicală condusă de un profesor și l-au preluat. I-au spus familiei că pacientul are șanse de recuperare. Ne-am bucurat toți când am auzit”, a spus un alt prieten.

Optimismul a dispărut însă două zile mai târziu. ”Am aflat că medicii germani i-au transmis familiei că se afla în septicemie când l-au preluat din România, că luptă cu o bacterie foarte agresivă și rezistentă la antibiotice și că următoarele 12 ore sunt critice”. 

Libertatea a contactat la începutul săptămânii trecute spitalul prin Ministerul Apărării, procedura uzuală pentru clinicile militare. Nu a primit răspuns, dar imediat generalul Florentina Radu, șefa SMC, ”a revenit din concediu de urgență”, potrivit personalului medical și a convocat o ședință. 

În cazul infecțiilor care s-au găsit la bărbat, din ședință a reieșit că nu a fost respectată niciuna dintre aceste proceduri. Adevărul e că a devenit o practică, nu doar la Spitalul Militar, pentru a se ascunde aceste infecții.

Într-o întâlnire cu șefii de secție și medicii specialiști în infecții asociate actului medical, desfășurată miercuri, 16 decembrie, ora 13, comandantul Spitalului Militar, Florentina Radu, și alți șefi au reconstituit cazul și ”au văzut documentele care arată existența infecțiilor și faptul că nu au fost raportate”, potrivit unuia dintre participanții la ședință. 

”Între șefii de secție au apărut acuzele: cine trebuia să raporteze?”, a detaliat un om la curent cu întâlnirea. 

”Cele patru infecții nu au fost declarate de către spital, adică nu au fost consemnate în registru. Obligația îi revenea șefului de secție”, a explicat o sursă medicală din spital, pentru Libertatea

”Procedura este următoarea: în momentul în care apare o infecție pe un buletin de analiză, în sistemul informatic apare o alertă. Serviciul SPIAM (n.r. – serviciul responsabil de prevenire a infecțiilor asociate activității medicale) informează șeful de secție pentru a lua măsurile ce se impun: izolare, dezinfecție, închidere, circuite, personal, după caz”, a detaliat doctorul. 

Scopul raportării infecțiilor asociate actului medical și al măsurilor e acela de a limita diseminarea infecției la ceilalți pacienți. Apoi, SPIAM, unde sunt medici epidemiologi și infecționiști, vine să verifice dacă măsurile au fost respectate.

Ce s-a întâmplat cu acest bărbat de 49 de ani, fără comorbidități grave, e o oglindă pentru întregul sistem al nostru de sănătate, în care dezorganizarea managerială și ascunderea adevărului despre infecții nosocomiale fac în continuare ravagii.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs