3dots.ro

Conducerea Spitalului ”Matei Balș” după internarea lui Florin Piersic: ”Nu putem face afirmaţii privitoare la evoluţie, ţinând cont de vârstă şi comorbidităţi”

Conducerea Spitalului ”Matei Balș” după internarea lui Florin Piersic: ”Nu putem face afirmaţii privitoare la evoluţie, ţinând cont de vârstă şi comorbidităţi”

Din articol:

Florin Piersic a fost transferat, marţi seară, de la Cluj-Napoca la Bucureşti, cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO.

Îndrăgitul actor se află în prezent internat la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, unde, conform reprezentanților unității medicale este într-un complex proces de evaluare a stării sale de sănătate.

”Maestrul Florin Piersic dorește să transmită gânduri bune pentru toți admiratorii dumnealui și să îi asigure că „este pe mâini bune”.

Începând din momentul internării, din data de 7 mai, ora 22:30, D-nul Florin Piersic se află într-o evaluare complexă legată de procesul infecțios, care presupune o abordare multidisciplinara (ortopedică, cardiologică)”, afirmă reprezentanții unității medicale.

Starea sa este stabilă în acest moment, dar, conform medicilor, evoluţia poate fi imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile.

”Este stabil la acest moment și se află sub stricta supraveghere medicală. Nu putem face afirmații privitoare le evoluție, ținând cont de vârstă și de comorbidități. Vom revenii cu detalii ulterior”, au mai transmis reprezentanții Institutului Matei Balș.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs