Strugurel e primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Strugurel Matei, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Greabănu, judeţul Buzău, a fost vreme de mai mulţi ani rezident al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Râmnicu Sărat, instituţie în care persoanele adulte cu diverse grade de handicap desfăşoară activităţi menite să îi ajute să se integreze în societate.
Tânărul a părăsit sistemul de protecţie în anul 2005, la vârsta de 21 de ani, după o serie de acuzaţii nedovedite în final, la adresa conducerii de atunci a CITO Râmnicu Sărat.
Strugurel Matei a plecat din ţară, unde a încercat să muncească, dar s-a ocupat şi de diverse infracţiuni mărunte fără a fi însă vreodată condamnat.
Matei Strugurel se afla în luna aprilie 2020 internat la Spitalul Judeţean Buzău, la secţia Boli Infecţioase, fiind diagnosticat cu TBC.
Deoarece tuşea foarte rău, a fost dus de către medici la recoltarea probelor pentru coronavirus şi plasat într-un loc izolat în aşteptarea rezultatului.
Bărbatul nu a avut răbdare să aştepte rezultatul şi a fugit din spital de frică să nu se infecteze cu noul coronavirus, dar şi de teama de a nu fi închis într-un izolator.
Strugurel Matei a fost descoperit de oamenii legii în gara Boboc, comuna Cochirleanca, trei ore mai târziu.
Testul pentru COVID-19 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere. Chiar dacă testul său pentru coronavirus a fost negativ, fapta a rămas.
Strugurel a fost condamnat în primă instanță, în lipsă, la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău. El nu s-a prezentat la niciun termen, iar asta l-a costat.
“Domnul trebuia să respecte decizia de spitalizare. Pentru că nu s-a prezentat la judecată, nu s-a putut lua acordul acestuia cu privire la munca în folosul comunităţii, care este o condiţie pentru a se dispune suspendarea sau amânarea pedepsei”, declara în decembrie 2020 Ştefan Boroş, purtător de cuvânt la Judecătoria Buzău.
Strugurel nu a ştiut de procesul intentat, nu a venit la niciun termen şi nu a avut nici măcar avocat din oficiu.
Astăzi, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins, ca inadmisibil, apelul declarat pentru Matei Strugurel, de avocat, împotriva sentinţei penale nr. 1034/10.12.2020 a Judecătoriei Buzău. Decizia instanței este definitivă.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de doi ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea.
De asemenea este obligat la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.