Volodymyr Tymoshenko, 27 de ani, un student din Kiev la Universitatea București a povestit pentru cotidianul Libertatea cum trăiește ultimele zile împărțit între viața lui din România și cea din Ucraina, fără somn, cu inima sugrumată de neputință și cu ochii mereu pe telefon. 

Volodymyr a sosit în București la finalul anului trecut, pentru a urma un program de master. A ales România pentru că universitatea de aici oferea programul pe care el și-l dorea, științe cognitive, în limba engleză.

Înainte să facă acest pas și să se mute la București, a predat ore de matematică mai mulți ani, pentru a-și strânge bani necesari pentru plata studiilor. 

Are familia în Kiev: mama, bunica și doi frați, unul de 19 și unul de 26 de ani. 

”Am trăit toată viața acolo, în Cartierul Rusanovka, un fel de insulă separată prin poduri de restul orașului. Sunt parcuri, recent au fost amenajate și piste de biciclete acolo, exact ca în Europa”, vorbește despre orașul natal, cu chipul luminându-se.

”La Kiev, definiția a ceea ce înseamnă bine s-a schimbat mult. Rudele mele au spus că sunt bine (i-am contactat pe toți de mai multe ori). Ceea ce însemna că au stat într-un adăpost, au auzit bombe, au dormit doar câteva ore între alarmele care sună prin Kiev”, mai spune Volodymyr.  

Familia lui Volodymyr și-a pregătit câte un rucsac de urgență: documente, medicamente, ceva de mâncare. 

S-au sfătuit ce e mai bine să facă și au decis să rămână. ”Mama nu va pleca fără fratele meu mai mic”, explică Volodymyr.

Fratele mai mare i-a zis că lucrează. ”Cum naiba lucrezi azi? Fă-ți bagajul și pregătește-te să te duci la adăpost dacă sună alarma”, i-a spus Volodymyr impacientat. 

Cel mai greu a fost să ia legătura cu bunica lui de 83 de ani. L-a sunat pe unul dintre frații lui și i-a spus să se ducă imediat la ea. Bunica i-a spus că, la vârsta ei, cel mai important pentru ea este ca ei să fie bine. 

”Cel mai nesigur loc din Ucraina acum este cerul. Știm cu toții ce putere aviatică are Rusia. Restul țărilor ar trebui să interzică zborurile operate de companiile aeriene ruse și să își închidă spațiul aerian pentru toate aeronavele rusești”, crede tânărul ucrainean. 

”Cel mai rău sentiment nu e frica. E neputința”, concluzionează Volodymyr, în interviul acordat cotidianului Libertatea.

Pentru el e important ca românii să-și manifeste solidaritatea, să meargă în fața Ambasadei Rusiei din București și să spună că-și doresc ca războiul să înceteze.

Să posteze mesaje pe paginile oficiale ale președinților altor țări, să posteze mesaje pentru oprirea războiului utilizând. ”Nici nu visăm că NATO va interveni, să fim serioși, soldații ucraineni luptă de unii singuri”.

”Le sunt recunoscător tuturor românilor care mi-au oferit imediat ajutorul. Dar nu eu am nevoie de ajutor, militarii, paramedicii, refugiații ucraineni, ei au nevoie de tot sprijinul”, spune Volodymyr Tymoshenko.