Spitalul Județean Suceava știa de contaminarea cu pioceanic, dar nu a luat măsuri. ”Decesul unui bebeluș era doar o chestiune de timp”
În procesul în care Spitalul Județean Suceava este chemat în instanță, învinuit de ucidere din culpă, familia unuia dintre cei trei bebeluși care au murit în unitatea medicală din cauza infecțiilor nosocomiale, într-un interval de doar șapte luni, a contestat încadrarea juridică cerând schimbarea acestuia în omor.
Conform expertizei realizată de IML Iași, cei trei bebeluși au murit după ce s-au infectat cu bacteria Pseudomonal aeruginosa, bacterie cunoscută sub numele de piocieanic, după ce s-au infectat în spital.
”Infectarea cu bacteria Pseudomonas aeruginosa s-a realizat în secțiile spitalului”, s-a consemnat în expertiza IML Iași, semnată de medicul Beatrice Ioan
Până în prezent conducerea și angajații spitalului suceavean au fost citați în instanță doar ca martori. Instanța a audiat și un secretar de stat în ministerul Sănătății, Tiberius Brădățan, fost director medical al spitalului.
Familia unuia dintre bebelușii decedați a cerut schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor, în urma probelor existente la dosar, care demonstrează faptul că unitatea medicală avea cunoștință de existența bacteriei în spital, dar nu a făcut nimic pentru a rezolva această situație.
La un control tematic mai amplu făcut de ministerul Sănătății în februarie 2016 în Spitalul Județean Suceava, s-a descoperit bacteria pioceanic, în coloana de apă.
”Menționăm că izolarea acestei bacterii în sursa de apă s-a făcut și în data de 03.02.2016, la o chiuvetă din secția de oftalmologie (buletin nr. 22961) (…) Date fiind riscurile apariției unor situații epidemiologice grave se impune luarea unor măsuri urgente de verificare și dezinfecție a întregii instalații de distribuție a apei și de control săptămânal cu laboratorul a calității apei. (…) Vă solicităm să ne comunicați până pe data de 30.03.2016 măsurile impuse de dvs”, a fost rezoluția corpului de control al ministerului la acea dată.
În perioada menționată de raportul corpului de control, mai exact pe 27 februarie și pe 1 martie, în spitalul sucevean au decedat doi dintre bebeluși.
Faptul că spitalul avea cunoștință de prezența pioceanicului fiind anunțat de o instituție responsabilă să impună aceste măsuri și că nu a luat hotărârea înlocuirii țevii de apă contaminate înseamnă, conform avocaților ”că faptele se încadrează la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal. Aceasta înseamnă că infracțiunea ”este săvârșită sub forma intenției indirecte – inculpatul prevede rezultatele faptei sale, și, deși nu o urmărește, acceptă posibilitatea producerii sale”. a motivat cererea avocatul familiei unuia dintre bebeluși decedați în spital, parte civilă în proces.
”Se observă că inculpatul, deși informat și conștient de existența și efectele bacteriei, a expus nou-născuții la contactarea unui agent patogen cu mortalitate medie de 62,7%. Cu alte cuvinte, având în vedere numărul bebelușilor născuți în unitatea spitalicească, decesul unuia dintre aceștia era doar o chestiune de timp”, se arată în cererea de schimbare a încadrării juridice, citată de Libertatea.
Dacă Judecătoria Suceava va accepta schimbarea încadrării, dosarul va ajunge la instanța superioară, adică Tribunalul Suceava.
În același timp, judecătorii vor trebui să cerceteze și să lămurească dacă eventuala culpă îi aparține exclusiv unității spitalicești și nu și unei persoane fizice.