3dots.ro

Suceava. Doctorița oncolog a cerut șpagă dublă de la un pacient care avea două forme de cancer

Suceava. Doctorița oncolog a cerut șpagă dublă de la un pacient care avea două forme de cancer

Au fost făcute publice noi dovezi în cazul medicului Anca Dumitrovici Ababneh, oncolog la Spitalul Județean din Suceava, acuzată că a luat de 64 de ori mită în bani sau bunuri, fapte documentate cu înregistrări audio și video.

Greu de înțeles din punct de vedere uman comportamentul acestui medic. Mai ales într-unul dintre cazuri, în care a pretins o șpagă de două ori mai mare de la un pacient care a avea două forme de cancer, după cum informează Monitorul de Suceava.

În decembrie 2022, doctorița a primit 100 de lei de la un pacient care suferea de două forme de cancer, reiese din înregistrările anchetatorilor. Inițial, pacientul i-a dat doctoriței 50 de lei, dar ea i-a dat banii înapoi, spunându-i acestuia, incredibil, că are două cancere.

Pacientul a pus atunci într-o coală de hârtie împăturită două bancnote de 50 de lei, pe care le-a înmânat medicului. Doctorița i-a spus că nu trebuie să se deranjeze, apoi i-a mulțumit.

A amânat un tratament până a primit ”plicul”

Anchetatorii începuseră să o monitorizeze din luna noiembrie 2022, după ce au primit mai multe plângeri de la pacienți.

Anca Dumitrovici Ababneh a fost denunțată prima data în martie 2022, de un pacient care a acuzat că medicul i-a cerut și a primit bani pentru prescrierea tratamentului.

Al doilea denunț a fost în iunie 2022, când familia unui pacient a reclamat că doctorița nu a vrut să îi prescrie tratamentul recomandat de un alt oncolog din Iași.

Martorii citați de anchetatori au spus că Anca Dumitrovici Ababneh a amânat începerea tratamentului, din decembrie 2021 până în martie 2022. Între timp familia pacientului a aflat de la alți pacienți că trebuie ”să dea plicul”.

În aprilie 2022, disperați că tratamentul oncologic nu a fost reluat, aparținătorul bolnavului i-a promis doctoriței că face un împrumut și vine cu banii, iar imediat a primit formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului.

Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, însă pacientul murise deja.

Ultima mită încasată de Anca Dumitrovici Ababneh, din cele 64 documentate în anchetă, a fost luată în după-amiaza zilei în care a fost reținută, când a primit de la aparținătorul unui pacient 200 de lei.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs