
Suceava. O mireasă, gravidă, a murit în ziua nunții, după ce se externase din spital pe semnătură

O tânără în vârstă de 24 de ani din Suceava, însărcinată în opt luni, a murit sâmbătă, 20 august, chiar în ziua în care trebuia să se căsătorească.
Vineri, 19 august, tânăra se externase pe semnătură din secția COVID a Spitalului Județean Suceava.
Cununia civilă și cea religioasă erau programate sâmbătă, însă în decursul după-amiezii a ajuns la spital în stop cardio-respirator, potrivit obiectivdesuceava.ro.
Soțul femeii a sunat la 112, iar cei doi au plecat din localitatea Plătinoasa spre spitalul din Gura Humorului.
Pe drum s-au întâlnit cu ambulanța, însă femeia era deja în stop cardio-respirator.
Tânăra avea istoric de probleme cardiace, inclusiv o operație pe cord. Sursa citată nu precizează dacă decedata fusese vaccinată împotriva COVID-19.
În ciuda eforturilor medicilor, atât femeia de 24 de ani, cât și copilul au murit.
”Pacienta a fost adusă în stop cardio-respirator în curs de resuscitare”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava.