
Olt. Gest disperat al unui tânăr prins cu droguri în trafic. Le-a înghițit și a murit sub ochii polițiștilor

Aflat în mașina unui prieten care fusese oprit de polițiști pentru un control de rutină, un tânăr din județul Olt, a recurs la un gest disperat pentru a scăpa de plicul cu droguri pe care îl avea la el, l-a băgat în gură, l-a mestecat și a înghițit praful alb care era în el.
Din nefericire, la scurt timp, tânărul a intrat în stop cardio-respirator și a murit, chiar sub ochii polițiștilor…
Incidentul s-a produs în seara zilei de marți, în jurul orei 22:25, pe o stradă din Slatina. Un echipaj mixt, format dintr-un polițist și un jandarm, a opritapta un autoturism condus de un tânăr de 33 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
În mașina se aflau șase persoane, iar oamenii legii au solicitat sprijinul jandarmilor pentru legitimarea și pentru controlul corporal al acestora.
„În timpul efectuării controlului corporal, polițistul a observat că una dintre persoane (un tânăr de 31 de ani, din județul Olt) mesteca ceva, ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic. Polițistul i-a solicitat să scoată obiectul respectiv. Tânărul s-a conformat, iar obiectul s-a dovedit a fi un plic din material plastic, în interiorul căruia se aflau resturi dintr-o substanță de culoare albă”, transmite IPJ Olt.
Ulterior, tânărul le-a spus polițiștilor că în interiorul plicului s-ar fi aflat aproximativ 2- 2,5 grame de substanță cu efect psihoactiv. Asupra lui, oamenii legii au descoperit și o țigaretă confecționată artizanal.
„Polițiștii au solicitat, de urgență, prezența Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Întrucât tânărul a intrat în stop cardio-respirator, polițistul a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Echipajul medical ajuns la fața locului a continuat efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul”, mai transmit reprezentanții IPJ Olt.
În urma controlului corporal, oamenii legii au găsit mai multe pliculețe cu material vegetal și o folie de aluminiu ce conținea un praf alb cristalizat asupra unui tânăr de 22 de ani din Slatina. Și în mașină au fost găsite trei țigarete artizanale cu conținut vegetal, două pastile de culoare maronie, o punga cu o substanță albă și mai multe plicuri cu material vegetal tocat, spun polițiștii.
După ce a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat rezultat negativ, șoferul a fost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Rezultatele analizelor vor spune dacă tânărul de la volan consumase sau nu substanțe interzise.
În același timp, trupul tânărului decedat a fost dus la morgă, iar autopsia va stabili cu exactitate cauzele decesului.