Devine din ce în ce mai clar că unii dintre politicienii noștri, odată aleși, scapă de praful adunat pe pantofi în timpul campaniei electorale și se domnesc… uneori cam prea mult și cu prea multe ifose pentru rezultatele muncii lor…
Compania aeriană de stat Tarom a redirecționat una dintre cursele sale regulate Bruxelles – București prin Strasbourg pentru a lua europarlamentari români care veneau de la sediul Parlamentului European, scrie Politico.
Tarom a acceptat să redicționeze unul dintre zborurile sale de la Bruxelles, Belgia, spre București, via Strasbourg, orașul francez care găzduiește sediul Parlamentului European.
Cursa regulată și-a schimbat ruta pentru a lua europarlamentari români care au participat la ultima sesiune înainte de Crăciun, relatează jurnalistul Josh Posaner.
O persoană care călătorea cu acest zbor a spus că pasagerii au fost informați în avans de schimbarea itinerariului. Serviciul de clienți a explicat că aceasta a venit ”la cererea europarlamentarilor români”.
Călătorul menționat a văzut cel puțin patru eurodeputați ce s-au urcat la bordul avionului care opera zborul RO374, atunci când a ajuns în Strasbourg joi seară. Datele au fost confirmate de FlightRadar24.
De cealaltă parte, TAROM dezminte informaţiile potrivit cărora a deviat cursa pentru a prelua eurodeputaţi români.
”Facem precizarea că această situaţie nu implică o deviere de la traseul iniţial sau planul de zbor şi nici nu reprezintă o excepţie.
Compania TAROM operează lunar astfel de zboruri (pentru care pot fi achiziţionate bilete de avion de către orice persoană fizică sau juridică), acestea fiind introduse din timp în sistemul de rezervări al companiei.
Reiterăm faptul că aceste escale sunt introduse din timp şi se află în concordanţă cu planul de zbor, pasagerii fiind notificaţi în acest sens.
Mai mult, în prezent, sunt deja disponibile în sistemul de rezervari al Companiei TAROM zboruri cu destinaţia Strasbourg pentru anul 2023“, se arată în comunicatul companiei.