3dots.ro

Fetiță de 9 ani, agresată de tatăl vitreg, în Italia. «Așa era pe vremea lui Ceaușescu»

Fetiță de 9 ani, agresată de tatăl vitreg, în Italia. «Așa era pe vremea lui Ceaușescu»

O fețiță de 9 ani a fost victima unor abuzuri repetate din partea tatălui vitreg, într-o familie de români din Italia.

Adus în fața instanței, bărbatul s-a apărat, spunând că micuța vrea să-i facă rău și minte, relatând povești pe care le-a trăit chiar el în copilărie, în România, în comunism: ”Așa era pe vremea lui Ceaușescu”.

Întreaga poveste a ieșit la iveală la școală. Copila s-a plâns de dureri de spate, iar când un cadru didactic a verificat locul cu pricina a desoperit semne vizibile de maltratre.

Mama fetei a fost chemată la școală, iar copila a ajuns la spital. Femeia a tratat situația cu indiferență și chiar și-a numit fiica mincinoasă. Pe fir au intrat serviciile sociale italiene, iar tatăl a fost acuzat de maltratare, anunță presa locală.

În fața judecătorilor, individul susține că fetița minte, pentru că vrea să-i facă rău. El spune că fata a povestit lucruri pe care le-a trăit chiar el, în copilăria petrecută în comunismul din România, când era o normalitate agresarea copiilor. ”A inventat totul, reatând povești din copilăria mea. Așa se proceda pe vremea lui Ceaușescu. Am fost bătut și îngenunchiat pe coji de nucă”.

Bărbatul susține că nu a atins-o pe copilă, deji anchetatorii au stabilit că aceasta a fost victima mai multor astfel de episoade, care au început încă din 2018.

Lista de leziuni citită de judecător este cumplită: vânătăi pe nas, o leziune de 21 cm pe braț, altele pe umăr, tibie, fese, coapse, stern, peste mameloane, genunchi și de-a lungul spatelui. ”Nu știu, poate a căzut la școală – insistă bărbatul -. Nu am atins-o”.

Profesorii au explicat că este o ”elevă inteligentă și veselă. Caută afecțiune și, în unele ocazii, comportamentul ei este dictat de dorința de a atrage atenția”.

Copilăria dificilă a acestei fetițe reiese din rechizitoriul anchetei. Primii ani ai vieții îi petrece în România la bunici. Mama se mutase în Italia, pentru muncă, și la început nu putea avea grijă de ea. Atunci femeia se întâlnește cu acuzatul: se căsătoresc și încearcă să-și întemeieze o familie.

În acel moment fata merge să locuiască cu ei, dar nașterea surorii ei vitrege pare să creeze dezechilibru în casă. Tatăl vitreg începe să se poarte violent și pedepsele suferite de copilă sunt din ce în ce mai dure, palme și lovituri sau este pusă în genunchi pe coji de nucă. 

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs